vineri, 5 februarie 2010

Povestea in imagini

11 comentarii:

Anonim spunea...

cristina tu fiind jurist ca mine,iar eu la moment chiar cu regret nu te pot ajuta cu bani fiindcă sunt în clipe grele,dar încep să ies din aceste greutăţi cu ajutorul bisericii şi credinţei.Pe scurt vreau să-ţi spun că uneori oamenilor li se lasă de la Dumnezeu greutăţi pentru iertarea greşalelor sale,sau pentru iertarea greşalelor celor apropiaţi pîna la generaţia a treia sau a patra,cît şi pentru încercare.La tine profesia e de avocat.Aşa oameni ca şi din alte profesii legate de ocrotirea drepturilor şi apărarea ţării se socot ostaşi,iar ca să fii desăvîrşit în ea cît şi pentru a putea ajuta oamenii din tot sufletul care va avea efect,iată ni se lasă aşa încercări de sus.Doamne fereşte aceste cuvinte să ţi le transformi ca mîndrie,fiindca aşa li se demonstrează unor oameni ccare este rostul lor pe pămînt ca şi ei să-i poată înţelege şi ajuta pe ceilalţi.În fine eu nu am pierdut credinţa,nădejdea şi dragostea faţă de dreptate ,oameni,duşmani şi Dumnezeu,chiar de am pierdut tot,numai sănătatea şubredă mi+o mai rămas şi rudele.În ultimele clipe cînd deja totul era pierdut,mama mea afost la mănastire unede se află moaştele Sf.Matrona,la Moscova,fiindcă am auzit că a fost o slujitoare a oamenilor,ea fiind oarbă,a simţit toate chinurile greutăţilor vieţii pe timpurile staliniste.Noi ne rugăm,dar slab,iar ca să ajungă rugăciunile noastre la Domnul ne sunt daţi sfinţii.Cei care au crezut cu adevărat în această sfîntă s+au vindecat ţi de cancer de gr.4,adică ultimul.La mine în sat un vecin foarte zdravăn se usca,diagnoza nu o puteau pune,dar el a crezut şi a plecat personal la moaştele ei,şi s+a vindecat,eu piersonal am fost anterior bolnav de meningită şi ca urmare a problemelor îmi ieşeam din minţi de dureri de cap,şi după ce mama mi-a adus mir,m-am lecuit de cap şi măduva spinării şi niciodată nu m-am îndoit în credinţă că nu va avea efect,iar cînd uneori nu se primea ceva îmi atribuiam mie aceest eşec ca avînd nădejde îndoielnică,mi-am lecuit copilul de anghină în cîteva zile,ceia ce anterior era imposibil cu medicamente asa de rapid,cu sfinţenii de la această sfîntă.De ea au fost vindecaţi chiar şi cei necrezători în Dumnezeu.Siteul manastirii este-pokrov-monastir.ru.Roagă pe cineva care poate este în apropiere la Moscaova să plătească slujbe,iar prin bisericile Patriarhiei ruse acolo unde te afli tu,aici intră bisericile Belorusiei,Moldovei Ucrainei,etc,Patriarhiei Ierusalimului,Serbiei,Georgiei,roagă să-ţi aducă cineva iconiţă a acestei sfinte,mir şi alte lucruri sfinte unge locurile bolnave iar la operaţie să ai iconiţa cu tine,numai să nu te îndoieşti.Sunt Nicolae din R.Moldova,s.Corlăteni r.Rîţcani,fost lucrător al organelor de drept.VINDECĂTE.

Anonim spunea...

Adresa mănăstirii-109147,or.Moscova,str.Taganscaia,casa 58,Pokrivskii Stravopoghialinîi Jenschii Monastîri-http-pokrov+monastir.ru-e/mail-info@pokrov/monastir.ru Totul depinde de credinţa ta,darr caută şi nu vei regreta.Cu stima Nicolae.Ostaşii,luptătorii nu pierd şi nu cedează.Eu în perioada 24.10.2006 am fosta condamnat la 9 ani închisoare de toate judecăţile din Moldova,şi aveam cu mine nisip sfinţit de la moaşte pe care l-am presurat de pe mînă jos în sala de şedinţe,şi credemă că eram condamnat la închisoare,dar mă eliberau din sală,şi nimeni nici pînă în prezent nu înţelege cum aşa.Mi s-a fabricat dosar chiar de un bun prieten,fost coleg de scoală,consătean,vecin,iar la Curtea Supremă de Justiţie inchisoare am primit de aceia că nu am vrut să-i dau bani pentru judecători vărului tatălui meu,care ulterior a ieşit la suprafaţă că pentru aceasta el a solicitat cuiva,nume nu voi scri,ca să mă condamne la închisoare,însă totul s-a descoperit.Şi totul a început să se aranjeze după ce de la o simplă scrisoare către Presedintele CEDO,fără a p întocmi conform regulamentului,unde eu am scris tot cum real s-a întîmplar,cum am dat 10000euro,am vîndut apartamentul numai măcar ca să scap liber,dar nu şi ca să mi se afle adevaărul,sau îmbolnăvit părinşii,soţia,pe careva din ei mai nu iam pierdut,însă m-am străduit să mă menţin moral ca ei să nu cadă ăn disperare,şi să moară.Multe am înţeles,şi ce e interesant am descoperit în dosare greşeli pe care nici cei mai buni jurişti,judecători nu le-u descoperit,îi aceasta nu e de la mine,e minune e de sus,şi ca ulterior mi s-a cerut de la CEDO,ca să fac toate procedurile naţional şi să-defer justitiei CEDO,pe avocatul rudă,şi trei procuror.Am pierdut toate procedurile naşionale,dar încep să le cîţtig la CEDO după 4 ani de luptă cu morile de vînt,pentru că nu am dorit să depun declaraîii false ca procurorii săl bage la dubală pe colegul meu,ceia ce era inadmisibil din partea mea,ca să spun minciuni.pe un om nevinovat,şi sî-mi iau blestem pe familie.În final,Parlamentul RMoldova a exclus ambele articole pentru care eu am fost condamnat,şi tu ştii cş prin puterea retroactivităţii eu sunt liber,numai că eu menţin dosarele la CEDO pentru achitare pentru reabilitare.Vreau să-i spun că de CEDO nu prea eram informat,dar cum m-am învăţat a formula cererile singur nu înţeleg.Deci,din nevoi apare răbdarea,apoi apare experienţa,apoi nădejdea,credinţa şi ultima treaptă iubirea,ca apoi să înţţelegi ce înseamnă a fi om de folos societăţii.Deci,eu îs convins că o sămi întorc bani,casa tot.TU m-ai impresiona prin faptul că cum am înţeles de la PROTV cînd ai aflat de boală te gîndeai la cei apropiaţi mai mult că vor suferi,însă mai puţin la tine,am auzit cum vorbeai cu mama ta la telefon şi ai întrerupt-o ca s-o întrebi cum sunt ei,Aşa comportament e o raritate,deci eşti mai puternică ca un bărbat,eu mă mir că la aşa o încercare forte grea te ţii chira mai bine cu mult şi ca mine pe care ăncercarea mea pe care o primesc în comparaţie cu a ta e ca o între cer şi pămint.Eu sper să nu te plictisit,dar nu ştiu cum să fac ca să te conving ca să crezi că nu e nimic pierdut.Încearcă să găseşti tu,sau altcineva pentru tine ceia ce ţiam sfătuit şi principalul e să crezi,şi nu vei regreta.Eu cred că banii o să se adune,fiindcă viata e mai scumpă ca banii,fiindcă tu după cum îţi văd puterile tale mulţi oameni vei scăpa de greutăţi,abuzuri,etc.Poţi să intri pe siteul-ortodixia.md,unde un preot competent,la rubrica ÎNTREABĂ PREOTUL,pe care frecvent îl accesează şi nişte fete romîne,poate şi că vei afla răspuns la întrebări pe care nu le poţi da ochi în ochi,şi vei întreba şi de aceată Sfîntă,şi el se va ruga pentru tine.Te înţeleg că poate cînd citeşti ce scriu eu ţii greu,că şi aşa,le ai prea multe dureroase,dar te rog să mă ierţi,dacă ar fi voaia mea,atunci...L

adriana spunea...

http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/08/sfantul-mucenic-fanurie-grabnic.html

la sfarsitul acestui post vei gasi LINK CATRE ACATIST...SE ROAGA MULTA LUME ACESTUI SFANT...ROAGA-TE SI TU CAND POTI...CREDINTA PUTERNICA FACE MINUNI...DOAMNE AJUTA

Anonim spunea...

Scumpa Cristina, Domnul Dumnezeu sper sa te ajute! Totusi cu ce as putea eu sa ajut, este cu un sfat. Saptamana asta citesc o carte de terpie naturista, si acolo sunt cazuri reale de tratare a cancerului, prin ierburi din natura si printr-un regim alimentar corect. Acesti oameni sunt tratati de catre un specialist naturist din Romania.Iti las site-ul www.terapianaturista.ro in care gasesti toate informatiile. Specialistul in terapie naturista se numeste Voinea Fanica Ene si este directorul fundatiei "Terapia Naturista" si il poti gasi la numarul asta de tel. 0244 283328 . Il poti poti gasi personal la sediul fundatiei, care se afla pe adresa:str. Cismari, nr.38, Valenii de Munte, cod 106400, jud. Prahova. Scumpo mult succes! Sa te aiba Domnul in Paza!

Anonim spunea...

Suntem alaturi de tine si ne rugam in fiecare seara sa auzim o veste buna, sa ne vedem sanatosi. Doamne ajuta acest inger sa mai stea printre noi!

Anonim spunea...

Din suflet iti doresc sa te faci bine,nu ma cunosti dar iti stiu cazul si am ramas impresionata de tine,si in general de oamenii care sufera de vreo boala.Iti doresc sa treci peste acest hop cu fruntea sus...DOAMNE AJUTA,DOMNUL FIE CU TINE...

Anonim spunea...

Donez si eu o suma, de cuvinte frumoase de incurajare probabil ai parte din belsug. Sanatate multa si sper sincer sa reusesti! Bogdan.

O prietena spunea...

Vei trece peste asta, sunt sigura.... esti o fire puternica si increzatoare,o sa reusesti sa invingi boala!

Cristina Dinu spunea...

Va multumesc din suflet pentru ajutorul venit sub toate formele posibile! Recunosc faptul ca sunt coplesita de toate reactiile pe care le-ati avut. Si incerc sa raspund cat pot de repede, incerc sa ma ocup personal, desi multi prieteni imi sunt aproape si imi ofera sprijin. Imi face bine legatura cu domneavoastra prin intermediul gandurilor pe care mi le transmiteti. Va asigur ca primesc si citesc toate mesajele dumneavoastra.

Cu respect si recunostinta,

Cristina Dinu

black felt spunea...

Iti doresc sa te faci bine si ca povestea vietii tale pe acest pamant sa continue si dupa aceasta experienta...nu uita ca esti puternica si ca inlauntrul tau vei gasi toate raspunsurile...

FELICIA MUNTEANU spunea...

Cristina imi pare rau ca treci prin acesta incercare.Eu sunt preocupata de 20 de ani de cauzele bolilor si de solutii de vindecare.Pot sa-ti spun ca este esential sa aflam cauza si sa o eliminam mai imortant decat orice.Cauta pe net new medcine SAU dr HAMER si vei afla lucruri importante despre cauza bolii tale.Eu te pot ajuta in doua moduri,sa elimini cauza adica trauma si sa consumi un sistem da sanatate revolutionar din microalge care refece sistemul imunitar si celulele afectate de boala.Pentru a avea detalii despre mine si preocuparile mele acceseaza WWW.HRISTIANUS.RO www.feliciamunteanu.com.Pentru a afla cate ceva depre microalge viziteaza www.algeminune.webs.com.
Iti pot trimite GRENGOLDSOLAR GRENGOLDLUNAR SI ITI POT PROCURA SI ALGA PURA toate cu efecte curative demonstrate in boli autoimune.Am fost in UNGARIA si am intalnit acolo mai multe cazuri de oameni vindecati sau in curs de vindecare.CONTACTEZA-MA PENTRU DETALII .0745150413 FELICIA MUNTEANU