ZIUA 46

Nu am mai scris de multa vreme. Nu am avut cine stie ce noutati. Si nici nu am. Am fost si sunt inca in proces de recuperare.
Acum sunt mult mai bine.
Nu am scris pentru ca imi era greu sa spun ceva. Eram coplesita de toate efectele chimioterapiei, de greutatea recuperarii, de dificultatea pe care o aveam inca in a incepe sa mananc. Imi era extrem de greu sa ma deplasez fara sa am senzatia ca am urcat pe munti. Si totusi, mi-am dat seama ca nu pot scrie asa ceva pentru ca sunt persoane care urmeaza sa faca transplantul. Si nu trebuie sa le descurajez.
Dar acum pot spune ca toate efectele trec! Unele mai repede, altele mai incet. Dar pe masura ce trec, bucuria este imensa.
Eu am ajuns acum, in ziua 46 de dupa transplantul propriu-zis, sa ma plimb, sa mananc foarte bine, am castigat iar cateva kg pe care le pierdusem. Sigur ca inca mai obosesc foarte tare, insa dupa plimbari mai lungi, dupa stat mult timp in picioare, nu mai obosesc la fiecare pas.

Inca sunt monitorizata de medici, ca protocol standard post transplant. Merg la spital o data pe saptamana, mi se ia sange, mi se explica rezultatele de catre medic. Imi completeaza dosarul saptamanal, cu niste puncte standard pe care ei le urmaresc, sau cu orice alte lucruri apar.
Pana acum, analizele de sange au fost foarte bune. Acest lucru inseamna ca organismul meu si-a revenit dupa socul chimioterapiei in doze mari si dupa cel al transplantului.
Inca este devreme pentru a se evalua rezultatele transplantului in lupta impotriva bolii. Mai dureaza.
Donator inca nu mi-au gasit pentru al doilea transplant. Si nici nu vor gasi. Au cautat si au gasit insa, celule stem prelevate din cordonul ombilical. Au gasit mai multe probe potential compatibile, ramane sa aleaga doua dintre ele. Asa au decis. Asta este cantitatea optima de celule pentru mine.
Am decis sa raman aici, la Viena, pana la al doilea transplant. Motivele sunt mai multe. Nu scap inca de monitorizarea lor, pentru o saptamana de sarbatori este prea mare efortul sa vin, ma expun la gripa dar si la alte infectii, pentru ca a veni in tara inseamna sa trec prin locuri aglomerate.
Asa ca voi fi aici, cu familia mea, de sarbatori. Pentru anul asta este foarte bine asa. La anul mai vedem.

Va multumesc din suflet pentru tot ce ati facut si faceti pentru mine! Si pentru donatiile transmise Andreei. Inca nu a strans toti banii, dar este mai aproape de reusita.
De indata ce am informatii sau poze noi revin!
Nu ezitati sa imi scrieti daca doriti sa aflati mai multe despre ce se intampla concret, detaliat la transplantul autolog de celule stem, in situatia in care aceste informatii va sunt utile. De fapt, despre ce s-a intamplat in cazul meu, pentru ca nu sunt in masura sa generalizez. (dinucristina8223@yahoo.com)

Un decembrie excelent!
Cristina Dinu

PARFUMUL SARBATORILOR DE IARNA

Cand am iesit pentru prima oara din casa dupa externarea din spital de la transplant totul era schimbat in Viena fata de cum era cand am fost internata in spital.
Mirosea a iarna, a brad. Lumea era infofolita si grabita. Florariile erau pline de coronite de brad cu si fara ornamente si de craciunite.
Aici luminile erau deja aprinse prin zona in care stau eu.
Era ca intr-un basm.
Si totusi, nu mi-am putut stapani lacrimile realizand ca este a doua iarna in care sunt aici, cu acelasi scop. Da, unul care merita orice efort, dar totusi al doilea an in care nu pot sa simt sarbatorile de iarna asa cum trebuie. Al doilea an in care parintii mei, desi vor fi ca de fiecare data alaturi de mine, vor fi cu gandurile departe.
Cu toate acestea, ma gandesc acum la micuta Andreea. Nu o sa va spun povestea ei din punct de vedere medical, va voi spune doar ca daca nu primeste URGENT ajutor, nu va putea simti mirosul de brad, de portocale, nu va putea sa vada luminitele din brad si nu va avea ocazia sa puna alaturi de cei dragi globulete in pomul de Craciun.
Imi doresc din suflet sa o ajutam, sa ne unim fortele si sa ii dam sansa de a trai. Nu vreau sa ating niciun punct delicat, dar pentru ea chiar este prea devreme!

In cele ce urmeaza, reiau povestea ei, asa cum a fost spusa in Jurnalul National.

“BĂTĂLIA CU LEUCEMIA.
Prea mică pentru o luptă atât de mare.

Andreea Mihaela este din comuna Săgeata, judeţul Buzău. Are doar 1 an şi 4 luni. Nu se joacă cu păpuşi şi nu construieşte castele de nisip în parc. Stă întinsă pe un pat de spital, cu patru tuburi care îi ies din abdomen şi îi zâmbeşte mamei. Anişoara abia îşi stăpâneşte lacrimile. Dar, pentru copila ei, trebuie să fie tare.

La începutul lunii octombrie, Andreea a început să se simtă rău. Din fetiţa care nu stătea locului o clipă s-a transformat într-un copil din ce în ce mai apatic. Nu mai avea energie, ar fi zăcut toată ziua în pat. În momentul în care a început să facă febră, părinţii au chemat salvarea. "Am ajuns de urgenţă la Spitalul Judeţean Buzău. Am stat 11 zile internată cu ea la pediatrie şi a plecat acasă cu diagnosticul ameliorat/vindecat şi cu tratament pentru anemie", povesteşte mama. La trei săptămâni după internare, părinţii au dus-o pentru tratament la policlinica cu plată din oraş. Medicii de acolo au cerut un set nou de analize, iar rezultatele acestora au scos la iveală diagnosticul: leucemie limfoblastică acută - linie Mielo. Şocul i-a făcut să nu mai stea pe gânduri şi să plece cu fetiţa de urgenţă la Bucureşti, unde au internat-o la spitalul Fundeni. Andreea a răspuns bine la chimioterapie. După a şasea cură, celulele canceroase periferice dispăruseră, ceea ce, pentru diagnosticul ei - o forma rară şi foarte agresivă de leucemie - era un semn foarte bun.

COMPLICAŢIILE
În timpul tratamentului, Andreea a făcut o necroză. La un moment dat, mama a observat că micuţa nu mai stătea în fund, ceea ce a pus-o pe gânduri. Le-a spus medicilor că ea crede că e o problemă, chiar dacă nu se vedea nimic la exterior. "Se uitau la mine şi-mi ziceau «Văzând şi făcând!» şi să-mi leg gura. Copilul meu suferea îngrozitor şi nu puteam pleca de lângă ea. În 24 de ore nu mergeam decât o singură dată la toaletă...", îşi aminteşte ea. În momentul în care necroza a ieşit la suprafaţă, fetiţa a fost trimisă la Spitalul de copii "Grigore Alexandrescu". Acolo a primit tratament cu două substanţe cu aplicare locală.

A fost trimisă înapoi la Fundeni, dar s-a întors după numai o zi cu necroza mărită, cu abdomenul umflat şi cu dureri cumplite.

"I s-au făcut din nou toate analizele şi investigaţiile... Am avut norocul să nimerim pe mâna unor medicii care, pe lângă faptul că o tratează aşa cum trebuie, sunt şi oameni adevăraţi. Pentru că noi n-am avut parte de umanitate pe unde am fost...

Cei de la «Grigore Alexandrescu» comunică cu noi şi ne spun la fiecare oră care e starea ei, cum se simte, cum evoluează.

Noi nu prea mai avem voie să o vedem, pentru că e în izolare, starea ei fiind foarte proastă acum", spune mama.

În ultima săptămână, Andreea a fost supusă la trei intervenţii chirurgicale. Complicaţiile apărute pe fondul leucemiei i-au făcut pe unii dintre medicii români să fie rezervaţi. Singura care dă peste cap toate prognosticurile este Andreea, care, deşi i s-a acordat numai o şansă la un milion să iasă cu bine din sala de operaţie, ea a ieşit vorbind, strigând "mami, mami!".

"Prima intervenţie chirurgicală s-a făcut, pentru că nu se mai ştia exact ce se întâmplă în abdomenul Andreei. Se umflase foarte mult şi avea diametrul de 59 cm. Când au deschis-o au descoperit aproape 3 litri de puroi şi peritonită", spune Anişoara. Acum, necroza a început să se vindece la suprafaţă şi medicii încep să devină mai optimişti. "Copilul meu are însă patru furtunuri de drenaj care îi ies din abdomen, are anus contra naturii... Dar are o voinţă de a trăi absolut incredibilă.

E puternică şi, pentru că o văd aşa, sunt în stare să merg pentru ea până în pânzele albe", declară cu siguranţă mama.

O SOLUŢIE DIN AFARĂ
Pentru că medicii le-au recomandat să caute o soluţie pentru stabilizarea Andreei în străinătate, părinţii au luat legătura cu clinica de la Szeget, din Ungaria. "Acolo va trebui să avem în jur de 20.000 euro, din care 8.000 ne costă doar investigaţiile. Restul este pentru tratamentul care o va pune pe picioare din nou, pentru a putea începe lupta cu leucemia. Dacă acest tratament ar fi fost disponibil la «Grigore Alexandrescu» n-aş fi plecat pentru nimic în lume de aici. Pentru că aici am găsit oameni adevăraţi, medici cu pasiune pentru meseria lor. Ei m-au încurajat tot timpul, mi-au spus să nu-mi pierd speranţa şi să fac tot ce se poate pentru fetiţa mea, pentru că ea vrea să trăiască", spune mama micuţei.

AJUTOR
Dacă vreţi să o ajutaţi pe Andreea să lupte cu boala care o macină, faceţi o donaţie cât de mică în contul deschis la

Raiffeisen Bank, sucursala Orizont, Buzău, pe numele mamei, Anişoara Măncilă: COD IBAN: R030RZBR0000060011797090

"De altceva decât de bănuţii pentru plecare nu mai are nevoie Andreea. Dar să ştiţi că o vorbă bună şi o rugăciune fac minuni uneori. Când le primeşti, parcă simţi că ţi se mai încarcă bateriile... În orele în care aştept în faţa sălii de operaţii e minunat să ai pe cineva care să te încurajeze...", spune mama.

Dacă vreţi să o încurajaţi, o puteţi contacta la numărul de telefon 0730.043.527.”




O puteti ajuta pe Andreea donand direct in contul ei :
R030RZBR0000060011797090
deschis la Banca Raiffeisen Agentia Orizont
str Unirii,bl H3, parter, Buzau
Tel: 0238.713.416
cod BIC/SWIFT : RZBR ROBU
Titular cont : Anisoara Mancila, mama Andreei

Pentru Andreea lupta Asociatia M.A.M.E. -, de la care am aflat si eu despre micuta, asociatie ce poate fi contactata in vederea incheierii unor contracte de sponsorizare sau pentru orice alt tip de ajutor sau lamuriri. Gasiti pe site-ul asociatiei si un buton pentru donatii online.


De asemenea, pun la dispozitie contul meu de PAYPAL, pentru cei care au incredere ca voi transfera orice ban intra in contul de paypal catre Andreea si carora le este mai usor sa faca donatii online.

In acest moment, orice fel de ajutor este binevenit. Fie ca este vorba despre ajutor material, ajutor fara de care micuta nu poate supravietui, fie ca este vorba despre idei, sprijin activ in mediatizarea cazului, toate acestea sunt asteptate la telefonul sau e-mailul de contact ale Asociatiei M.A.M.E., aici pe blog sau pe adresa mea de e-mail, sau la redactia Jurnalului National.

VA ROG DIN SUFLET SA O AJUTATI PE MICUTA ANDREEA, CARE NU MAI ARE TIMP!
Eu am donat.

Va multumesc!

Cu recunostinta,

Cristina Dinu

Donatii prin PAYPAL pentru ANDREEA

ATINGE O STEA

Se spune ca, atunci cand esti sanatos, ai o multime de vise. Cand esti bolnav, ai unul singur, cel mai important si de pretuit cu adevarat. Sanatatea.

Pentru multi dintre copiii care ajung in sectia de Pediatrie a Spitalului Fundeni acest vis devine aproape de neatins.
Asa cum poate in copilarie iti doreai sa atingi o stea...

In cadrul Institutului Clinic Fundeni, isi desfasoara activitatea sectia de Pediatrie (cea mai mare din tara) unde se trateaza copii diagnosticati cu leucemii, limfoame, copii care fac dializa, copii cu talasemie, copii cu hepatite cronice. Anual sunt inregistrate peste 5.000 de internari, iar aria de acoperire este toata suprafata Romaniei. Dupa fiecare cura citostatica, copiii fac aplazie medulara (starea de sanatate se inrautateste, ei fiind mai predispusi la infectii).
Pentru a interveni prompt, medicii trebuie sa dispuna de logistica necesara. Un aparat echograf ar asigura o mai buna functionare a sectiei de Pediatrie unde sunt tratati copiii cu aceste afectiuni. Acest aparat este esential pentru decelarea modificarilor aparute la nivelul ficatului, rinichiului sau al altor organe importante. Daca aceste modificari nu sunt descoperite la timp, multe vieti sunt curmate.

Asociatia MAME vine in sprijinul micutilor bolnavi, lansand proiectul umanitar Atinge o Stea.

Finalitatea acestuia o reprezinta strangerea de fonduri pentru achizitionarea unui echograf atat de necesar copilasilor aflati in lupta pentru viata, valoarea aproximativa pentru un aparat care sa raspunda cerintelor medicilor care il vor folosi fiind de 45.000 euro.

In acest scop, Asociatia MAME organizeaza un eveniment caritabil in data de 12 decembrie, in cadrul caruia va avea loc o licitatie.

Alaturati-va demersului nostru de a-i sprijini pe micutii care au cu adevarat nevoie de ajutor. Acum, in pragul Sfintelor Sarbatori de Craciun, amintiti-va ca darul din dar deschide Raiul, deschideti-va sufletul si fiti constienti ca sponsorizarea sau donatia dumneavoastra poate aduce zambetul sperantei, ca atingerea acelei stele a copilariei este posibila...

Sunt binevenite atat ajutoarele financiare (sponsorizari), cat si cele materiale (donatii, obiecte pentru licitatie).

Relatii despre acest proiect pot fi obtinute de la reprezentantii asociatiei MAME cat si de la Seful Sectiei de Pediatrie al Institutului Clinic Fundeni, prof. Dr. Constantin Virgiliu Arion, sau de la asistenta Nadia Ulmeanu - coordonator de proiect.

Va asteptam cu mult drag si optimism alaturi de noi pentru ca, impreuna, sa transformam in realitate visul copilariei prea des curmate... iar Atinge o stea sa devina visul implinit al micutilor in suferinta!

Daca doriti sa sponsorizati acest proiect va rugam sa ne contactati la adresa: office@asociatiamame.com

Aceasta este o preluare de pe site-ul oficial al Asociatiei M.A.M.E.


Am ales sa postez despre acest proiect, nu numai pentru ca stiu ce inseamna sa te bucuri, atunci cand ai mai mare nevoie, de sprijinul dezinteresat al Asociatiei M.A.M.E. pentru care le sunt recunoscatoare, ci si pentru ca, cei care vor beneficia de acest proiect suntem noi, direct sau indirect.

Si cred ca a sosit momentul sa incetez sa gandesc ca nu ar trebui sa contribui eu direct acolo unde statul, tot pe banii nostri, ar trebui sa rezolve problemele pe care le avem. Din pacate este reala situatia, insa a gandi asa nu este deloc constructiv. Iar bietii copilasi nu au nicio vina ca oficialii nu se gandesc la noi...
Si sta in puterea noastra, cu sume de orice fel, unele nereprezentand un real efort, sa schimbam ceva. Sau sa incepem sa schimbam ceva.

Eu promit ca voi dona! Si chiar daca nu va fi o suma mare, stiu, pe propria-mi piele, ca orice banut conteaza!

Va multumesc pentru atentie!

DUPA TRANSPLANT

Buna seara! Stiu ca vi se pare ca scriu cu intarziere. Cei care au trecut prin asta stiu de ce scriu abia acum. Ceilalti, cu siguranta ma vor intelege.
Nu voi intra in detalii tehnice, nu a fost deloc cea mai placuta experienta din viata mea. (Nu vreau sa se sperie cineva, deci nu dau detalii, pentru ca pot fi luate ca fiind general valabile si nu este cazul. Insa, oricand stau la dispozitia persoanelor care vor sa stie mai multe despre transplantul autolog de celule stem pe e-mail).
Dar am scapat! Incepand de astazi, 3.11, sunt externata. Mi-au facut o surpriza astazi la vizita zilnica si mi-au spus ca pot merge acasa.
Asta dupa ce, timp de 4-5 zile, mi-am dozat toata energia in sensul recuperarii. Asta insemna sa incep sa mananc si sa beau iar singura si sa ma pot deplasa. Asa ca am incercat sa nu fac absolut nimic altceva, decat asta. Si se pare ca am reusit.
In acest moment, energia mea este minima, sigur ca se putea si mai rau, dar pentru cum sunt eu, este extrem de ciudat si inca ma lupt sa imi revin. Sper sa reusesc cat se poate de repede.
Cat priveste transplantul, in opinia medicilor, a fost un transplant cat se poate de bun, in sensul ca nu au aparut complicatii, celulele mele si-au revenit extrem de repede (intr-un timp record, au spus ei), am iesit la fel de repede din aplazie, si se pare si ca m-am recuperat foarte repede.
Este adevarat, pentru ca asta este ziua 18 dupa transplant, iar in medie se iese din spital in perioada cuprinsa intre 3-5 saptamani dupa ziua 0.
Urmeaza controale saptamanale standard, probe de sange, intalniri cu medicii.

Marturisesc faptul ca a mai fost un motiv pentru care nu am scris pana acum. Si anume, la momentul cand as fi putut scrie doua randuri despre starea mea, pentru ca imi mai revenisem putin, am mai primit o veste. Pe care a trebuit sa o asimilez intai eu, ca sa o pot transmite.
Este vorba despre faptul ca medicii au decis ca cea mai buna strategie de abordat, potrivit stadiului si evolutiei bolii mele, daca vreau sa castig mai mult de doi ani pana la o eventuala revenire a bolii, este aceea de a face, in cel mult trei luni de la primul transplant, un al doilea transplant, cu celule de la donator (pe care nu reusesc sa mi-l gaseasca).
Stiam de eventualitatea unui al doilea transplant, insa mai stiam si ca depinde totul de cum vor arata analizele de dupa primul transplant. Insa medicii spun, ca atat din experienta lor, cat si din experienta altor centre importante de transplant din lume, ar trebui venit cu al doilea transplant cat se poate de repede, independent de remisia completa a bolii la momentul la care vor fi facute analizele de evaluare ale primului transplant. Dovada in acest sens stau oameni care au facut acest tip de tratament acum 15 ani si care acum isi vad de viata lor linistiti.

Asa ca, mi-a fost destul de greu sa scriu despre asta pentru ca mi-a fost foarte greu sa aflu ca voi mai trece inca o data prin asa ceva, de fapt, chiar prin ceva mai complicat si de durata mai mare.

Cam atat pentru moment.
Imi pare rau ca nu am scris mai devreme, stiu ca ati asteptat vesti.
In acest moment, prioritara este recuperarea cat se poate de rapida si incarcarea bateriilor pentru urmatoarea etapa.

Inca nu am o strategie bine pusa la punct pentru al doilea transplant, am cateva idei. Voi analiza problema zilele urmatoare si ma voi orienta. Probabil ca va fi nevoie sa am o discutie serioasa cu dragul nostru Stat Roman.

Va multumesc pentru ca ati fost si sunteti alaturi de mine !

Cristina Dinu

DESFASURAREA ACTIUNII 8.10.2009 – 12.10.2009

Am sosit la spital joi dimineata, pe data de 8.10, asa cum am stabilit. M-au luat in primire si mi-au dat sa completez formularele de “inmatriculare”.

Mai apoi, au inceput sa se prezinte, au venit si mi-au pus foarte multe intrebari, mi-au completat fisele. Dupa toata etapa asta, care a durat cel putin doua – trei ore, a venit un doctor cu seringa si mi-au luat sange pentru analizele de rutina. Dupa aproximativ o ora, au iesit rezultatele analizelor de sange, care au aratat ca valorile ce indica o posibila inflamatie sau infectie erau foarte ridicate. De aceea, au decis sa amane pana a doua zi inceperea distractiei in sine, pentru a putea convoca toata echipa de transplant si sa decida in ce masura valorile sunt dereglate, ca de obicei, in cazul meu, din cauza fazei acute a bolii sau daca, intr-adevar, exista o infectie in sange, caz in care ar fi trebuit sa fiu tratata mai intai impotriva infectiei si abia apoi sa inceapa procedurile prin care sistemul imunitar sa fie « redus la tacere ».

A doua zi, m-am trezit la ora 11, iar la ora 12 mi-au pus in mana un formular de consimtamant pentru implantarea cateterului in gat. Uimita, i-am intrebat daca au luat o decizie, mi-au raspuns « da, chiar acum ». A plecat doctorul cu formularul semnat, dupa ce mi-a explicat ca exista si posibile complicatii pentru aceasta procedura, iar in 2 minute a venit o asistenta care mi-a spus “ok, in 10 minute vor veni sa va duca jos la operatie, cu patul”. Asa ca m-am asezat comod in pat si am inceput sa citesc cateva randuri, asta ca sa nu mai vizualizez la 15 secunde cum imi intra calaul pe usa. A sosit, m-au dus jos la medicina interna – terapie intensiva, unde mi-au si implantat cateterul.




Implantarea cateterului – procedura in sine se face sub anestezie locala si dureaza intre 5 si 10 minute. Eu am inteles de la asistente ca daca vreau sa nu fiu treaza in timpul operatiei, sa cer pastila faimoasa “dormicum” – suna bine, nu? Zis si facut. Initial au incercat sa imi explice ca nu este nevoie, ca este o procedura simpla, dar au vazut ca nu au cu cine sa discute si mi-au pregatit pastiluta. M-au tinut cam o ora pe hidratare intensiva si mi-au dat patul in asa fel incat sa stau cu picioarele in sus si cu capul in jos, pentru a fi mai pronuntate venele si arterele. Toata lumea foarte amabila, doctorii foarte atenti si seriosi. Cand m-am trezit aveam deja cateterul montat in vena cava, am indraznit sa cer si un cateter de rezerva pe care il lasasera langa mine :), asta ca sa ma aleg si eu cu ceva. M-au dus inapoi in camera mea, unde in maximum 15 minute au venit cu chimioterapia.

M-au conectat la un sistem de monitorizare care imi afisa permanent pulsul, respiratia, tensiunea, saturatia de oxigen. Si mai veneau sa imi verifice si temperatura din 30 in 30 de minute.

Prima perfuzie de chimioterapie – domnul Carmustin se numeste. Mai servisem asa ceva la alte ture de chimioterapie, dar in doze mult mai mici. Asa ca, nu ne-am placut foarte tare. In primele 5 minute am inceput sa ametesc si sa nu mai stiu de mine, mi-a scazut foarte tare tensiunea si am ajuns la respectabilul puls de 145 (un adult sanatos are pulsul intre 60 si 80). Asadar m-am simtit destul de coplesita, ca sa zic asa, mama a chemat asistentele care mi-au oprit chimioterapia. M-au stabilizat, pe parcursul a cateva ore, mi-au terminat chimioterapia, iar apoi am inceput sa imi revin. Am dormit ca un prunc dupa acea zi.

Zilele 2, 3 si 4 de chimioterapie (adica sambata duminica si astazi) au fost prietenele mele cele mai bune. Am reusit sa ma simt atat de bine incat sa cobor la cafeneaua spitalului, sa ies din aripa de transplant. Sunt vesela, am energie, mananc aproape ca un om normal (flamand :) ). Medicii sunt extrem de incantati sa ma vada asa si au zis ca, desi ne asteptam ca in cateva zile sa fie din ce in ce mai rau, este extrem de important sa am cat mai multe zile bune. Asa ca ma conformez!

V-am plictisit suficient. Mai pe scurt, sunt bine, mai am doua zile de chimioterapie in doze mari, iar in plan apare transplantul ca fiind programat vineri, cu o zi de pauza intre chimioterapie si transplant. Analizele de sange inca arata foarte bine, sunt valori in limite, iar valorile ce indicau o potentiala infectie au scazut considerabil.

Asa ca m-am tinut de cuvant si am revenit cu vesti bune. Asa intentionez sa fac si de acum incolo !

Cu bine !

Cristina Dinu

DUPA LUNGI ASTEPTARI, VESTI BUNE!!!

Marti am repetat analizele de sange standard care se fac inainte de transplant si medicul mi-a spus ca daca rezultatele ies bine, NU ma va suna, si ca ma vor interna joi dimineata. Deci, am asteptat sa NU sune telefonul. Si...NU a sunat!!!

Asa ca dimineata ma voi prezenta la spital, gata de « distractie ».

Asta inseamna, dupa calculele mele, ca sunt foarte aproape de o luna foarte urata dar si de o viata foarte frumoasa!

Ce stare de spirit am? Pai, nu extrem de entuziasmata, ma obisnuisem in libertate, dar nici atat de stresata pe cat m-as fi asteptat sa fiu. Tot nu pot sa spun ca asta facea parte din planul meu pe termen scurt sau mediu, nici macar lung. Dar daca tot se intampla, sa se intample repede si sa se termine cu bine. Sa spunem ca ma simt pregatita, atat de pregatita cat as putea sa fiu in aceste imprejurari.

Promit ca, in timp ce medicii lucreaza la repararea mea, eu sa fac niste sedinte foto, atunci cand sunt in stare, si sa postez pe blog franturi din “lumea mea”.

Va multumesc pentru ajutor si pentru ca sunteti alaturi de mine!

Revin cu informatii si, cat de curand, cu vesti bune!
Sa inceapa distractia !

Cristina Dinu

Situatie cont spital AKH Viena la data de 30.09.2009

Urmare a unor discutii cu administratia spitalului AKH, documentul a fost indepartat.

Cristina Dinu

Nu am vesti... Nu unele bune... Nu inca...

Stiu ca multi dintre dumneavoastra ar vrea sa afle ca m-au sunat, m-au internat si eventual am facut chiar si transplantul... Cu regret va spun ca nu va pot da nici una dintre aceaste vesti. Am vorbit totusi ieri cu medicul din echipa de transplant si mi-a spus ca inca nu a fost externat pacientul al carui loc il voi lua, deci nu au inca un loc liber pentru mine. Dar ca spera ca in urmatoarele zile sa ma poata suna sa ma cheme pentru internare. A mai spus ca, in situatia in care nu ma suna ei pana miercuri sau joi, sa ii mai sun eu ca sa ma mai tina la curent cu situatia, desi spera sa se rezolve cat mai repede. M-a asigurat de faptul ca tot ceea ce a depins de ei au facut, ca sunt prima pe lista, ca ma vor chema de indata ce acest lucru va fi posibil. Numai ca nu pot grabi externarea unui pacient daca nu sunt ferm convinsi de faptul ca externarea se face la momentul oportun.

De asemenea, am primit de la contabilitatea spitalului, promisiunea ca maine va fi gata adeverinta pe care am solicitat-o, adeverinta care sa ateste faptul ca am achitat suma necesara transplantului, aratand exact situatia contului la data eliberarii adeverintei.

Va asigur ca o voi posta pe blog pentru a nu exista niciun fel de dubiu asupra faptului ca am folosit banii pe care i-am strans prin bunavointa si cu ajutorul dumneavoastra exclusiv pentru achitarea transplantului. Mai intai in limba germana si, de indata ce va fi tradusa de un traducator autorizat, in limba romana. Chiar si in limba germana, cred ca o sa fie destul de clara, pentru ca cifrele sunt cifre, datele sunt date, iar numele, cu siguranta, va fi al meu :)

Va multumesc din suflet pentru mesajele si grija dumneavoastra!

Revin maine, asa cum am promis!

Cristina Dinu

sansa Elenei

VA RECOMAND

http://en.wikipedia.org/wiki/Hodgkin’s_lymphoma
http://www.uwhealth.org/healthfacts/B_EXTRANET_HEALTH_INFORMATION-FlexGroup-Show_Public_HFFY_Category_1103038139415.html
http://apps.uwhealth.org/health/hie/alphaidxa.htm
http://www.haematologica.org/cgi/search?andorexactfulltext=and&resourcetype=1&disp_type=&sortspec=relevance&author1=&fulltext=hodgkin+&pubdate_year=2008&volume=&firstpage=
http://www.cancer.org/docroot/home/index.asp
http://www.marrow.org/PHYSICIAN/Adv_in_Auto_Allo_Tx/Hematopoietic_Cell_Sources_Tai/index.html
http://www.marrow.org/PATIENT/Undrstnd_Disease_Treat/Undrstnd_Treat_Opt/Lrn_Other_Treatment/Chemotherapy/index.html
http://www.chemocare.com/BIO/
http://emc.medicines.org.uk/medicine/7907/SPC/Neupogen+30MU+and+48MU+Vials+and+Singleject+Syringes/#UNDESIRABLE_EFFECTS
http://en.wikipedia.org/wiki/Human_Leukocyte_Antigen
http://www.lymphomacoalition.org/en/links/associate-members/
http://medic.pulsmedia.ro/article–x-Dosar-Transplantul_de_celule_stem_hematopoietice–5981.html

Dintre lucrurile care ma impresioneaza

Am primit astazi un comentariu pe blogul care contine povestea mea scrisa in limba engleza. Si m-a impresionat atat de tare incat am dorit sa il postez si aici. Cu atat mai mult cu cat poate ajuta si alte persoane aflate in situatia mea.

Dear Christina,
My name is Jeff. I live in Nashville, Tennessee, USA. In December 2004, i was diagnosed with Hodgkin’s Lymphoma. I was lucky. After 6 and a half months of chemo therapy, I was “cured” for lack of a better term. i have been in full remission ever since. Ironically, in early 2007 my younger brother was also dianosed with Hodgkin’s… Although it is considered to be a less life threatening form of cancer, Allen has shown us how… It is not always the easiest cancer to beat.
I love my brother. However, he is a HUGE asshole… LOL. Of all the people in my family, I was the one… I was a 5 for 5 match for stem cell donation. 3 months ago after the doctors told us that they had exhausted all treatment options and “hospice’ was the only option… We prepared for my younger brother to die….
After 2 and half years of struggling with this disease… He had dropped from 205lbs. down to 132lbs… With the only remaining option from all of his doctors at John’s Hopkins Medical Center being that he prepare to die…. He instead has chosen to ‘eat’…. He has gained 12 lbs… He has not given up…. His last PET scan came in showing his tumors have stopped growing…. he is gaining enough strength for one last round of treatment…. On October 30th, 2009 I will travel back to John’s Hopkin’s to have my bone marrow harvested and given to my brother Allen….
There is always hope when you have strength to fight. Never give up! You are a beautiful girl with 1000’s that love you and are on your side. But, despite everything else; it’s ultimately up to you and your inner strength to fight back and never give in to despair.
I believe in you! Be positive and beat this thing! And when you are done, and you have your life back…. Never waste a a single minute of a single day without looking at the sky, or looking at a child and smiling… You are blessed…
Now… get to work! You have a lot more living to do!
-jw

Noutati

Revin, destul de tarziu, cu informatii.

Asa cum va spuneam, in data de 15.09 trebuia sa aflu data exacta a internarii.

Ei bine, se pare ca nu se poate mentiona o data exacta, mi-au spus ca trebuie deja sa stau cu telefonul in mana, pentru ca ma pot suna in orice moment. Pacientul al carui loc il voi lua a inceput sa isi revina, asa ca nu mai are mult de stat in spital. Medicii au spus ca, de regula, telefonul buclucas suna cu o zi inainte, si numai in situatii cu totul exceptionale, cu doua zile inainte.

Partea foarte buna este ca medicul – sef al echipei de transplant -, centralizand toate rezultatele analizelor pre-transplant, a fost incantat de rezultate, spunand ca sunt intr-o forma generala foarte buna pentru a incepe procedurile si ca nu crede ca voi avea probleme majore. Sigur ca sunt unele efecte inevitabile, deloc placute. Dar, comparativ cu posibilele riscuri, a caror incidenta este mai ridicata atunci cand starea generala a pacientului este una proasta, de regula din cauza tratamentelor urmate pana la momentul transplantului, situatia mea este chiar una foarte buna.

Am vizitat, asa cum era planificat, sectia de transplant.
Singurul regret pe care il am este acela de a nu fi fost suficient de inspirata incat sa fac poze. Dar voi face cand ma interneaza. (Poza atasata postarii este preluata de pe site-ul oficial al spitalului)

Totul este atat de bine pus la punct incat mi-a dat o stare de liniste la care nu ma asteptam, cu tot optimismul si cu toata increderea de care dispun. Ba mai mult, m-a amuzat sa o aud pe mama, dupa turul organizat, multumind obsesiv medicului care ne-a ”prezentat” sectia. Si a iesit de acolo in mod evident mult mai linistita.

Vederea este intr-adevar superba. Dotarile sunt unele exceptionale. Din fericire, voi avea internet. Asa ca sper sa fiu si in stare sa postez din cand in cand pe blog despre cum decurg lucrurile. Daca nu, cu siguranta o va face sora mea.

Cam atat pentru moment.

Scriu imediat ce primesc TELEFONUL.

Va multumesc!

Cu aceeasi recunostinta,

Cristina Dinu

Planul si spitalul...

Ultimele informatii despre transplant mi-au fost date de medicul, profesor universitar, specializat in transplant medular, care este insarcinat cu luarea in primire a pacientilor, a cazurilor. Un fel de PR al sectiei de transplant medular, PR care sta mai bine cu abilitatile in materie de medicina decat cu cele in materie de comunicare.
Chiar si asa, mi-a spus sa merg marti, 15 septembrie, la spital, pentru o ultima intalnire la care sa semnez formularele de acord pentru procedura, sa imi fie facute ultimele analize de sange inainte de internare, sa imi fie facut un tur al sectiei de transplant (ar trebui sa fie interesant, mai ales ca o doamna care a facut transplant in martie, cu care m-am intalnit sa imi dea cateva informatii ”din culise” mi-a spus ca sectia de transplant este la etajul 21 al unuia dintre cele doua turnuri colos ale spitalului, etaj de la care se vede toata Viena).

De asemenea, am fost sfatuita sa fac o lista cu lucrurile pe care doresc sa le iau cu mine pe durata internarii, pentru a o arata personalului medical sa imi spuna in ce masura este sau nu indicat si/sau permis accesul cu acestea. Mi s-a spus ca sunt curatate obiectele luate in spital, iar unele nu sunt primite, deoarece procedura de curatare este susceptibila sa produca daune obiectelor.

Mi s-a explicat si cum este sectia de transplant, cu multa incantare si mandrie, ceea ce mi-a adus un plus de incredere. Doctorul radia in timp ce imi spunea ca este cea mai moderna sectie, ca este renovata si modernizata la sfarsitul anului 2008 si ca, desi in tot spitalul personalul medical este extrem de atent si bine pregatit, acolo este un nivel chiar mai inalt. Mi s-a spus ca principiul dupa care au fost facute camerele de transplant este acela al unor instalatii care introduc in camere, prin tavan, aer filtrat, se creaza o presiune usor mai mare decat in restul incaperilor, ceea ce face ca, la deschiderea usilor, aerul sa nu intre niciodata in camera, ci este fortat sa iasa din camera. Acest lucru scade considerabil riscul patrunderii unor factori care sa determine infectii in perioada in care sistemul imunitar al pacientului transplantat este ca si inexistent.

Tot marti, 15 septembrie, urmeaza sa mi se comunice ziua exacta, din perioada 15-21 septembrie, in care sa ma prezint pentru internare.

Asa ca, pana marti, plimbat, citit, profitat la maximum de timp, inspirat adanc si expirat in momentele de semi-panica, pe scurt, incarcat baterii cat se poate, pentru ca energia va fi indispensabila in perioada urmatoare.

Mai multe despre spital gasiti aici http://www.akhwien.at/

Corespondenta...

Atunci cand am cerut parerea in legatura cu ce as putea sa fac sa ajut la randul meu oameni care au nevoie de ajutor, stiind ca in acest moment posibilitatile sunt limitate, mi s-a spus ca este posibil ca, daca postez pe blog alte cazuri, sa para ca exagerez, ca ”intind coarda”.

Dar cred ca pot spune ca am ajuns sa va cunosc, pe dumneavoastra cei care ma urmariti si care ma ajutati, incat sa imi dau seama ca nu va poate deranja acest lucru. Si sa imi dau seama ca veti intelege exact ca nu este altceva decat dorinta de a ajuta la randul meu alti oameni, macar atat cat pot acum.

Si daca posibilitatile mele de a ajuta sunt limitate, totusi, am marele noroc de a ma bucura de atentia si sprijinul unor oameni carora stiu ca le pot incredinta alte vieti. Stiu ca veti face in asa fel incat povestea acestor oameni care au nevoie de ajutor sa ajunga la acele persoane care le-ar putea salva viata. Niciodata nu se stie de unde vine ajutorul, dar sunt convinsa ca o sansa de a salva o viata exista, iar daca prin simplul fapt de a posta aici ceea ce eu am primit pot contribui la asta, atunci o voi face fara nicio retinere.

Va multumesc din suflet pentru intelegere!


”Buna Cristina,

Numele meu este Tatiana Serbanescu, am dat peste blogul tau din intamplare acum cateva zile.
Stiu ca treci printr-o perioada dificila acum, ti-am citit povestea sunt impresionata de optimismul si curajul tau si cred ca o sa iesi invingatoare din acest' razboi" cu ajutorul lui Dumnezeu.

Cuvintele poate sunt de prisos.... poate .. insa te pot ajuta sa mergi mai departe in aceasla lupta.
Spun acest lucru pentru ca am in familie, un caz similar, cumnata mea, de 33 ani care e bolnava de cancer ovarianm descoperit acum 2 ani, care a evoluat foarte repede.

Citind blogul tau , am vazut ca oamenii cu suflet , au participat prin donatii la strangerea de fonduri, pentru a salva o viata.
Intrebarea mea este cum ai reusit sa mobilizezi atatia oameni, cum ai reusit ca acesta campanie de strangere de fonduri sa isi atinga tinta???
Am inceput si noi o campanie prin internet, insa fara nici un rezultat din pacate, si spre dezamagirea cumnatei mele care se lupta zilnic cu dureri cumplite.
Iti atasez linkul cu campania http://stiri.acasa.ro/articole/social/Corina-are-nevoie-de-ajutor-in-lupta-cu-cancerul,
singura ei sansa de vindecare este la o clinica din Istambul,aici in tara nu se mai poate face nimic.

Mi-am permis sa-ti scriu, constienta fiind ca poate acum nu-mi vei putea raspunde avand in vedere tratamentul dur pe care il faci, insa sper, cand iti revii putin sa imi poti povesti cum ai initiat campania de strangere de fonduri pentru tine.
Vreau sa o salvez pe cumnata mea , vreau sa salvez o viata .

Iti multumesc si iti urez lucrul cel mai de pret, SANATATE si multa putere de a lupta.
Esti o invingatoare, nu??

Domnul sa te aibe in paza si Maica Domnului sa te binecuvanteze.



Tatiana.”
http://corina.acasa.ro/