marți, 3 noiembrie 2009

DUPA TRANSPLANT

Buna seara! Stiu ca vi se pare ca scriu cu intarziere. Cei care au trecut prin asta stiu de ce scriu abia acum. Ceilalti, cu siguranta ma vor intelege.
Nu voi intra in detalii tehnice, nu a fost deloc cea mai placuta experienta din viata mea. (Nu vreau sa se sperie cineva, deci nu dau detalii, pentru ca pot fi luate ca fiind general valabile si nu este cazul. Insa, oricand stau la dispozitia persoanelor care vor sa stie mai multe despre transplantul autolog de celule stem pe e-mail).
Dar am scapat! Incepand de astazi, 3.11, sunt externata. Mi-au facut o surpriza astazi la vizita zilnica si mi-au spus ca pot merge acasa.
Asta dupa ce, timp de 4-5 zile, mi-am dozat toata energia in sensul recuperarii. Asta insemna sa incep sa mananc si sa beau iar singura si sa ma pot deplasa. Asa ca am incercat sa nu fac absolut nimic altceva, decat asta. Si se pare ca am reusit.
In acest moment, energia mea este minima, sigur ca se putea si mai rau, dar pentru cum sunt eu, este extrem de ciudat si inca ma lupt sa imi revin. Sper sa reusesc cat se poate de repede.
Cat priveste transplantul, in opinia medicilor, a fost un transplant cat se poate de bun, in sensul ca nu au aparut complicatii, celulele mele si-au revenit extrem de repede (intr-un timp record, au spus ei), am iesit la fel de repede din aplazie, si se pare si ca m-am recuperat foarte repede.
Este adevarat, pentru ca asta este ziua 18 dupa transplant, iar in medie se iese din spital in perioada cuprinsa intre 3-5 saptamani dupa ziua 0.
Urmeaza controale saptamanale standard, probe de sange, intalniri cu medicii.

Marturisesc faptul ca a mai fost un motiv pentru care nu am scris pana acum. Si anume, la momentul cand as fi putut scrie doua randuri despre starea mea, pentru ca imi mai revenisem putin, am mai primit o veste. Pe care a trebuit sa o asimilez intai eu, ca sa o pot transmite.
Este vorba despre faptul ca medicii au decis ca cea mai buna strategie de abordat, potrivit stadiului si evolutiei bolii mele, daca vreau sa castig mai mult de doi ani pana la o eventuala revenire a bolii, este aceea de a face, in cel mult trei luni de la primul transplant, un al doilea transplant, cu celule de la donator (pe care nu reusesc sa mi-l gaseasca).
Stiam de eventualitatea unui al doilea transplant, insa mai stiam si ca depinde totul de cum vor arata analizele de dupa primul transplant. Insa medicii spun, ca atat din experienta lor, cat si din experienta altor centre importante de transplant din lume, ar trebui venit cu al doilea transplant cat se poate de repede, independent de remisia completa a bolii la momentul la care vor fi facute analizele de evaluare ale primului transplant. Dovada in acest sens stau oameni care au facut acest tip de tratament acum 15 ani si care acum isi vad de viata lor linistiti.

Asa ca, mi-a fost destul de greu sa scriu despre asta pentru ca mi-a fost foarte greu sa aflu ca voi mai trece inca o data prin asa ceva, de fapt, chiar prin ceva mai complicat si de durata mai mare.

Cam atat pentru moment.
Imi pare rau ca nu am scris mai devreme, stiu ca ati asteptat vesti.
In acest moment, prioritara este recuperarea cat se poate de rapida si incarcarea bateriilor pentru urmatoarea etapa.

Inca nu am o strategie bine pusa la punct pentru al doilea transplant, am cateva idei. Voi analiza problema zilele urmatoare si ma voi orienta. Probabil ca va fi nevoie sa am o discutie serioasa cu dragul nostru Stat Roman.

Va multumesc pentru ca ati fost si sunteti alaturi de mine !

Cristina Dinu

19 comentarii:

R. Marius spunea...

Buna Cristina
Ne bucuram ca avem vesti de la tine si ca esti mai bine. Iti tinem pumnii in continuare si asteptam vesti de la tine.
Iti dorim recuperare usoara si rapida.
Multa sanatate!

Alecsandru spunea...

Nu stiu ce sa zic....nu-mi gasesc cuvintele, asteptam sa vii cu o veste buna, imi pare rau ca va trebuii sa treci iar prin asta. Asteptam sa vad aici cum radiezi de fericire dupa transplant dar cand colo ce vad un nou transplant.
Imi pare rau si multa sanatate in continuare, imi pare rau.
Te asteptam acasa.

Zizzou spunea...

Cristina suntem alaturi de tine! Este adevarat ca nu este decat o victorie partiala, dar este o victorie!!! Nu-ti pot spune decat ca trebuie sa lupti asa cum ai facut-o si pana acum si ca vom incerca sa-ti fim alaturi.

Sincer nu stiu ce sa mai spun la auzirea acestei vesti, insa in acelasi timp ma bucur ca ai trecut cu bine peste acest mare hop!

Iti urez multa sanatate!

Anonim spunea...

Buna, Cristina!

Am urmarit constant situatia ta si am sperat in fiecare zi in care am intrat pe blogul tau sa aud ca totul este in regula si ca iti poti relua viata de acolo de unde a ramas.

Ceea ce spui acum este, partial, o veste buna si merita sa ne bucuram pentru ea. Imi doresc din suflet sa apara un donator compatibil si sa gasesti forta de a suporta din nou tratamentul. Oricum, am incredere ca vei lua cea mai buna decizie in aceasta privinta.

Astept sa revii cu vesti bune si ma rog pentru tine, desi au trecut ani buni de cand am incercat sa uit cum se face.

Maria.

Anonim spunea...

Ma bucur nespus ca ai trecut cu bine! Am asteptat in fiecare zi un semn pe blogul tau.
Din pacate viata este o lupta continua si cateodata deosebit de dura.
Te pomenesc mereu in rugaciunile mele. Esti extrem de curajoasa si sunt convinsa ca Dumnezeu te va ajuta. Doamne - ajuta!

hagetaka spunea...

Salut Cristina,

Ma bucur ca ai trecut cu bine de etapa transplantului...De fapt, daca stau sa ma gandesc mai bine, ma bucur de fiecare data cand postezi ceva pe blog. Nu stiu ce sa spun legat de al doilea transplant, doar ca daca medicii iti recomanda, e bine sa il faci si pe acesta. E posibil sa fie mai neplacut ca primul.. mai lung, mai solicitant, dar nu o sa te las sa iti pierzi speranta ca o sa te faci bine..
Nu te lasa cuprinsa de tristete si de griji: eu(cel putin eu) tot mai cred ca o sa te faci bine. Nu te teme de niciun obstacol: nu vei fi niciodata singura cand iti vor aparea in cale...
Iti doresc multa sanatate si sa fii puternica si curajoasa in continuare!

Anonim spunea...

Draga Cristina,
Ne bucuram pentru aceasta prima victorie. Important este sa te recuperezi si sa iti aduni fortele pentru ce va urma. Noi ne gandim la tine, iti transmitem ganduri pozitive, ne rugam pentru sanatatea ta, insa tu esti singura care trebuie sa ramana lucida si puternica! Noi te sprijinim in orice demers. Ne anunti pe blog, oi vom actiona si ii vom convige si pe altii! Suntem deja o mare familie :)
Cu mult drag si respect,
Alina

Unknown spunea...

Draga Cristina,

Ma bucur de vestile bune si sunt sigura ca vei invinge boala. Cat despre transplant, vei trece si peste asta. Noi suntem aici si te vom ajuta sa soliciti finantare de la Ministerul Sanatatii.

Multa sanatate!
Oana Gheorghiu- www.salveazavieti.ro

Anonim spunea...

Draga Cristina,
Stiu ca ai trecut printr-o perioada cumplita. Am stat si eu lanag cineva cand a traversat starea de aplazie.Important este ca intr-un timp record, dupa cum spuneai, ai iesit din aplazie si ai inceput recuperarea. In fiecare zi va fi putin mai bine. Si luptatoare cume ne-ai dovedit ca esti, in scurt timp te vei recupera complet.
Daca trebuie sa mai treci inca o data prin "nebunia" asta, o vei face, trebuie sa te obisnuiesti cu ideea. Va fi greu, acum stii exact ce te asteapta, dar vei reusi, sa nu te indoiesti. Viata te astepta sa o traiesti asa cum vrei tu, asa ca mai lupta putin, merita!
Multa sanatate si putere sa-ti dea Dumnezeu!
Te imbratisez,
Roxana

Crissu spunea...

Draga Cristina
Ma bucur nespus de mult ca totul a decurs bine si ca te simti bine . Sunt sigura, convinsa 100% ca vei lupta sa-ti revii si ca vei trece cu bine de perioada ce urmeaza!
Lupta ta continua si trebuie sa-ti aduni din nou puterile . Nu uita ca suntem toti alaturi de tine!

Anonim spunea...

Buna,
Ma bucur ca ati scapat de etapa asta...iti doresc in continuare recuperare cat mai rapida si usoara.
Trebuie sa mergi mai departe.. sa iti recapeti fortele si incepi noua lupta.
Va pup,
Ligia

z_net213 spunea...

Buna Cristina!
Vesti bune si mai putin bune.Speranta vad ca este, asa ca haide sa gasim un donator !!
Vreau sa te intreb ce inseamna asta, ce presupune, pentru ca este imposibil ca din lista aceea de oameni de pe blogul tau sa nu fie unul compatibil!!
Zic sa privim al doilea transplant ca pe o sansa !
Stiu ca mai usor de vorbit, dar nu-ti pierde speranta !!
Te pup

Ramona Rosu

Unknown spunea...

Buna Cristina,

Ai putea sa ne spui despre ce suma ai avea nevoie pentru al doilea transplant. In timul cautarilor pentru primul transplant, cateva ocazii au ramas nefructificate iar acum e timpul sa fie "exploatate". Daca este nevoie si daca vrei si daca poti da-ne de stire si vom actiona.

Carina spunea...

Cristina,

Altii au reusit, o sa reusesti si tu!
Te rog sa ne dai mai multe detalii cand ai deja un plan de abordare:
Ce presupune dpdv financiar?
Se poate face in tara?
Ce trebuie sa faca potentialii donatori pentru a te ajuta?

Sunt convinsa ca esti coplesita acum dar cu pasi mici o sa duci la bun sfarsit calvarul asta. Nu descuraja!

Carina

Anonim spunea...

Eu unul sunt dispus sa contribui, atat cat imi va sta in putere, si la cheltuielile privind al doilea transplant. Si cred ca nu sunt singurul. Imi inchipui, desigur, ca acest al doilea transplant presupune costuri mult mai mari decat primul, dar trebuie macar incercat sa strangem suma pentru el. Nu iti fie rusine sa apelezi din nou la ajutorul celorlalti cand vine vorba de viata ta. Instinctul de supravietuire trebuie sa primeze in fata oricaror altor sentimente. In plus, toti cei care te-au ajutat pana acum nu au facut-o nici in sila si nici din obligatie, ci din dorinta dezinteresata de a face cu adevarat un bine, de a incerca sa schimbe cursul potrivnic al destinului tau.
Cat despre statul roman nu stiu ce sa zic, am auzit ca au mai fost cateva (din pacate, destul de putine) cazuri in care s-a aprobat suportarea din bani publici a costurilor transplantului pentru persoane aflate in situatii similare cu a ta. E o varianta care trebuie neaparat incercata, dar in care nu trebuie sa iti pui nici foarte multa speranta.
In concluzie, incearca sa treci peste dezamagirea de acum si sa ne dai din timp detalii despre acest al doilea transplant, pentru a te putea ajuta.
Capul sus!

Anonim spunea...

Statul roman risipeshte banii pe zecile de pliante electorale.. oricum nu le mai citeste nimeni. mama-si acopera cana de cafea cu ele. sa nu intre mushtele. cand e vba de risipit, la asta da,se pricepe statul. in galagia asta electorala sunt si banii mei. eu vreau sa ti-i dau tie. tu ii meriti. si multi altii ca tine.

rezista Cristina!
suntem si noi aici..

D.

Bogdan C. spunea...

Daca este nevoie, mai donam inca o data!! :) Multa sanatate si pastreaza-ti speranta! B.C.

Anonim spunea...

Buna Cristina
Ma bucur ca ai reusit cu bine la primul transplant. Trebuie sa fi tare sa lupti pentru sanatatea ta .Iti doresc sa gasesti cat mai repede donatorul compatibil pentru al doilea transplant.
MULTA SANATATE SI SATI AJUTE DUMNEZEU.

Ionete Camelia

camelia spunea...

Buna Cristina
Ne bucuram ca ai reusit cu bine la primul transplant.Trebuie sa fi tare sa treci si peste al doilea.
Iti doresc multa sanatate si dumnezeu sati ajute.SUNTEM ALATURI DE TINE....

Ionete Camelia