vineri, 5 februarie 2010

POVESTEA ... SI INCA CEVA

A inceput in 2008. Nu stiu de ce, am incetat sa ma intreb. Aproape ca nici nu mai stiu cum. S-au intamplat multe de atunci.
Stiu doar ca ma durea un umar, ca am fost la multi doctori si ca eram speriata. Doctorii imi spuneau insa, foarte relaxati, ca nu am nimic si ca pot merge acasa sa ma bucur de viata, pentru ca asta ar trebui sa faca un om la 25 de ani. Nu am fost niciodata ipohondra, nici nu stiu cum am avut atata ambitie incat sa tot merg la doctor de fiecare data, insistand sa imi puna un diagnostic.
Le-am urmat sfatul de cateva ori, insa durerea mea nu tinea cont de ce spuneau ei sau de varsta mea. Fara sa imi dau seama cand si cum, m-am trezit, dupa 6 luni, intr-o clinica din Viena, din fericire (si aici credeti-ma pe cuvant ca, desi mi-as fi dorit sa nu fie asa, am suficiente argumente), unde ma pregateam psihic ca a doua zi sa imi faca o operatie de extractie a unor ganglioni limfatici, pentru ca numai asa puteau sa imi confirme un diagnostic de cancer limfatic, diagnostic care se pare ca se desprindea cu usurinta din simptomele si analizele mele de sange.

Nu mai este o surpriza faptul ca in luna august 2008 a fost confirmat diagnosticul de cancer limfatic (boala Hodgkin), stadiul IIB, Bulky si ca am inceput imediat sa urmez tratamentul cu citostatice standard recomandat de medicul hemato-oncolog din Viena.
Pentru ai mei a fost devastator. Pentru mine a fost ca un cutremur puternic. Sunt cuvinte pentru a descrie starile prin care am trecut, dar par goale.
Nu mai este o surpriza nici faptul ca boala mea s-a dovedit a fi nu la fel de usor curabila in cazul meu ca in cele 90% din cazuri, care se vindeca dupa prima linie de tratament.
Am incercat cam toate sortimentele de protocoale chimioterapice care se fac pentru aceasta boala, am servit si o portie zdravana de radioterapie. O noua biopsie ganglionara… Am incercat sa savurez chiar si o absorbtie de maduva din osul soldului.
Cu toate astea, boala mea s-a incapatanat ca dupa o vreme de dat inapoi, urmare a chimioterapiei administrate, sa se umfle in pene si sa imi arate ea mie. Respectiv, sa ma transforme, asa cum a rezultat din analizele din martie 2009, din candidata perfecta pentru vindecare completa prin tratament standard, in candidata perfecta pentru o recomandare ferma de transplant autolog cu celule stem.

Dar, desi nu as fi crezut, desi eram o rasfatata, mi-am dat seama ca si eu sunt incapatanata. Si mi-am dat seama ca sunt mai puternica, mi-am dat seama ca am o singura defectiune (majora, este drept), dar ca suntem dotati cu un set complet de organe care pot lupta, care ma ajuta si care tin cu mine. Asa imi spunea si doctorul, sa ma gandesc la faptul ca am o problema si multe organe sanatoase si puternice.
Mi-am propus sa ies invingatoare din lupta asta. Si sa am rabdare, daca si de asta este nevoie. Si sa nu las pe nimeni si nimic sa ma opreasca. Intotdeauna am avut teluri de atins, dar niciodata unul atat de important. Pentru mine, pentru cei dragi, pentru statistici… In oricare dintre variante, mi-am propus sa ma vindec.
Am acceptat ca pentru a putea sa lupt, am nevoie de bani, iar pentru a avea acei bani trebuie sa cer ajutorul oamenilor, chiar daca asta imi parea o slabiciune, o lipsa de bun simt, de orgoliu, imi parea oricum, numai in regula nu. Si totusi, am cerut ajutorul si l-am primit.
A fost un soi de minune, cred, ce s-a intamplat in luna august a anului trecut. Solidaritate, compasiune, grija si ajutor – toate acordate unui strain care eram eu si toate acordate neconditionat. Aceasta experienta mi-a zguduit zdravan valorile si parerile. In cel mai bun sens de imaginat. Cred ca nu exagerez cand spun ca am castigat viata si prieteni. Oameni care nu numai ca m-au ajutat din punct de vedere financiar cand nu mai aveam alte solutii, dar oameni care au fost alaturi de mine cat am fost internata la transplant si dupa, in perioada de recuperare. Deschideam e-mailul cand puteam si gaseam multe intrebari – toate aveau ca subiect ce fac EU. Toti erau alaturi de mine, se rugau pentru mine, ma incurajau si toti au crezut in mine. Va multumesc din suflet! Va spun, fara sa exagerez, ca nu va puteti imagina cat inseamna pentru mine ce ati facut in acea perioada!

Cu ajutorul dumneavoastra, m-am luat la tranta cu boala trecand si prin primul transplant. Am facut transplantul pe 16 octombrie 2009, o noua zi de nastere, mi-au spus medicii. Am primit cadou : am facut transplantul. Iar asta m-a ajutat sa fiu iar cu cativa pasi inaintea bolii si sa se poata pune problema unui al doilea transplant acum, chiar daca nu a fost suficient primul transplant pentru a reusi sa eliminam totul, asa cum am sperat. Primul transplant mi-a devansat boala, mi-a castigat teren in fata bolii si mi-a dat sansa de a reintra in lupta. Mi-a dat in plus cateva luni esentiale de viata.

Uitandu-ma inapoi, desi nu cred ca este inca momentul, imi dau seama ca am trecut prin multe, ca a fost greu, si ca alaturi de mine i-am tarat prin toate astea si pe cei dragi. Dar imi dau seama si ca tot efortul asta merita, nu ca as fi avut vreodata dubii. Dar orice sacrificiu, orice durere si orice lupta castigata merita efortul. Nu am de gand sa stau sa imi plang de mila, nu am de gand sa stau sa tremur de frica. Ci voi merge mai departe.

Mai am un pas. Un pas mare. Un transplant. Experimental. Experimental pentru ca nu mi-au gasit un donator compatibil si vor folosi celule stem prelevate din cordonul ombilical ca varianta alternativa. Un transplant mult mai greu, mai riscant si mai invaziv decat primul. Dar ultima sansa si ultimul pas. Este ultima carte pe care trebuie sa o joc. Pe masa e viata mea.

Nu m-am apucat de scris povestea asta pentru ca as avea talent la scris, sau pentru ca mi s-a parut o poveste buna. Dar nici nu am scris-o total dezinteresat. Si am incercat sa va povestesc, pe scurt, inca de la inceput ca sa va pot convinge sa imi mai acordati sprijinul dumneavoastra inca o data.
Pentru ca mai am nevoie de ajutor. Pentru mine, si aceasta ultima carte are pret. 140 000 de euro, din care imi lipsesc 80 000 de euro. Stiu, este enorm, dar este vorba despre viata mea, este vorba despre faptul ca nu vreau si nu pot sa renunt acum. Stiu ca ma pot vindeca, stiu ca sunt pe maini bune si stiu ca nu o sa ramana asa lucrurile.
De aceea am scris. Incerc sa va conving ca merit inca o data ajutorul dumneavoastra. Ca nu pot, dupa atatea batalii castigate, sa renunt sa incerc a castiga razboiul. Vreau sa ma vindec. Vreau sa revin acasa, vreau ca viata mea sa imi apartina din nou. Sigur ca am planuri mari, dar nu ma apuc sa promit nimic. Mi-am promis mie, stiu ca ma voi tine de cuvant.

Dar am nevoie de sansa! Am nevoie de viata!

51 de comentarii:

Anonim spunea...

Dumnezeu sa te ajute, sa iti dea putere sa lupti pana la capat.
Te rog, daca poti, da o cautare pe google, dupa JOAO si citeste despre el; am auzit multe istorii despre aceasta persoana.
Suntem alaturi de tine si ne rugam pentru tine.

Anonim spunea...

Esti un exemplu pentru cei care cred ca viata nu are sens atunci cand esti bolnav iar spitalul e precum a doua casa. Pentru mine sprijinul prietenilor a contat enorm...si sunt convinsa ca vei reusi sa-ti duci "procesul" pana la capat. Meriti tot ce-i mai bun! C.

Anonim spunea...

Cristina, se pot trimite sms-uri ori se poate suna la unul din nr. de telefon si din strainatate?

Cristina Dinu spunea...

Multumesc mult pentru mesaje!

Numerele, atat cel de sms cat si cele de telefon, sunt valabile numai in tara. Imi pare rau!

Va multumesc, inca o data!

Cristina Dinu

Unknown spunea...

Dumnezeu sa te ajute!
Iti doresc din suflet sa ai nadejde, sa ai moralul tare, foarte tare! si sa te vindeci!

Anonim spunea...

Esti tanara si plina de viata! NU AI CUM SA NU TE FACI BINE! Asa trebuie sa gandesti mereu.
Pana la urma, totul porneste de la creier. Gandeste pozitiv, autosugestioneaza-te, roaga-te (ne rugam si noi pentru tine) si va fi bine!
Domnul iti va da putere si vei fi sanatoasa din nou.:)

bogdan spunea...

sunt impresionat de cuvintele tale si emotionat de cele ce ti se intampla....
voi participa si eu la aceasta campanie, am "tras" si de apropiatii mei sa participe,dar cred foarte mult ca in mare parte conteaza sa fii optimista si sa crezi in tine,in cei din jur si sa fii convinsa ca Divinitatea isi va face "treaba"...trebuie sa crezi:)
imi aduc aminte de o fraza dintr-o carte pe care am citit-o cand eram mai tanar(la liceu) din Alchimistul..."Atunci cand iti doresti ceva cu adevarat,tot Universul va "lucra" pentru tine astfel incat sa obtii acel ceva...."
sunt convins ca vei reusi!
cu drag, un necunoscut pe nume Bogdan

Anonim spunea...

Nimic nu este intamplator in viata ... problema pe care o ai te-a ajutat sa vezi viata altfel ... asa cum probabil nu ai vazut-o pana acum .Incearca sa vezi "partea buna a bolii" care te-a facut sa te convingi ca exista multi oameni cu suflet carora le pasa chiar daca esti o "straina" , te-a facut sa fi constienta de faptul ca poti si ai taria sa lupti ... te-a facut sa devii ceva mai atenta la ce e in jurul tau sa realizezi ca nu esti singura.Niciodata nu suntem singuri :) Si ... in viata nu conteaza peste ce dai ... ci peste ce treci ... ;) ! Insanatosire grabnica! Sunt convins ca te vei vindeca ... iar peste ani totul nu o sa ti se para nicidecum un "vis urat" ... va fi doar inca o lupta castigata ;)

Elena spunea...

Ma impresioneaza si incanta atitudinea ta. Mesajul tau exprima determinarea de a lupta si supravietui, ceea ce, din experienta mamei mele, stiu ca este cel mai important. Mama mea este bolnava de cancer din 1996 (a trecut prin multe, mamar, pulmonar, coloana, cerebral), dar nu a ezitat sau renuntat niciodata. De cativa ani starea ei este stabila datorita unor medicamente revolutionare, iar viata i-a redevenit obisnuita (evident cu cateva consecinte pe care reusesti sa le accepti). Prin exemplul mamei mele vroiam doar sa-ti transmit ca-ti impartasesc convingerea ca te vei intoarce acasa si vei reveni la bucuriile si trairile unei femei tinere.
Suntem alaturi de tine, te vom ajuta sa faci cel de-al doilea transplant si ne vom ruga pentru vindecarea ta.

gabriela barbu spunea...

Am citit intimplator despre tine.Nu trebuie sa iti fie rusine sa ceri ajutorul semenilor tai nici pentru tine si nici pentru oricine altcineva aflat in nevoie.Fa-o in toate modurile posibile,pentru ca miza e imensa!Iti doresc sa ai putere sa depasesti acest moment al vietii tale si sa ajungi momentul in care sa ceri ajutor pentru altii!Sa auzim de bine!

rogue spunea...

alaturi de tine.o sa incerc sa raspandesc povestea ta cu ajutorul blogului.
suntem oameni pentru oameni!
esti foarte curajoasa
si eu sunt absolventa de drept si sunt sigura ca nici colegii mei nu vor ramane indiferenti

elena salculescu spunea...

Am sa ma rog la Dumnezeu pentru tine!

simona spunea...

sunt sigura ca vei trece peste asta:)
ai fost prea puternica pana acum.si stiu ca vei ramane asa pana la capat.:)
noi suntem alturi de tine.ne rugam sa ai puterea de a lupata la fel cum ai facut-o si pana acum.
nu e corect sa ti se intample asta...esti o persoana prea faina :)si oamenii buni au parte de lucruri bune...chiar daca uneori sunt supusi unor incercari dureroase...
iti doresc din suflet mult curaj,multa putere si...mai ales sa-ti pastrezi optimismul de care ai dat dovada pana acum.:)

Anonim spunea...

Cristina stiu ca e usor a spune sfaturi sau pareri, dar uite un sfat : uitat-te (sau reuita-te in caz ca l-ai mai vazut) la filmul "Patimile lui Iisus" de Mel Gibson. Asa cum mantuitorul nostru Iisus Hrisots a indurat ENORM (batut in cuie, luat pielea dupa el...batjocorit...etc) dar si-a dus crucea pana la capat, asa si tu nu trebuei sa te dai batuta... Cineva spunea ca sa castigi cerul trebuie sa lupti cu pamantul. Nu uita ca esti in fata unui test ("you have been tagged" cum s-ar spune)...dar indiferent de rezultat conteaza ceea ce faci acum... Cred acum ca e in datoria fiecarui OM (carese considera Om) sa faca un simplu exercitiu...sa se gandeasca un minut cum ar fi sa fie el ales pentru acest test... De aceea fratilor haideti pe telefoane ;-) 2 euro 5 euro fiecare cum poate ...caci dar din dar se face rai...asa este uman ...
Dzeu sa te ajute si sa auzim vesti bune....

andrei manea spunea...

Azi am dat si eu 2 euro. Si o sa scriu si pe blog poate se vor mai gasi si altii ca mine! Cum merge cu stransul banilor? Mai e mult pana la 80 de mii?
Andrei... ;)

Unknown spunea...

Un link postat pe blogul lui Tudor Chirila m-a facut sa descopar povestea ta.
M-au impresionat cele scrise de tine si vreau sa te felicit pentru atitudine! Lupta ta pt. viata ar trebui sa fie un exemplu pentru noi toti! Esti foarte curajoasa si ma bucur ca ne-ai permis sa te cunoastem!
Iti doresc din suflet sa invingi boala!

Anonim spunea...

Draga Cristina,
In 2002, adica la 25 de ani, am avut ca si tine boala Hodgkin stadiul 2A ..insa...poate am fost mai norocoasa ...dar iti spun din propria experienta ca nu trebuie sa te lasi batuta, sa fii optimista, sa crezi in tratament si sa zambesti desi stiu ca e greu.
Am facut si eu 6 luni chimioterapie (ABVD), radioterapie 22 de zile...mi s-a luat si mie maduva din sold...asa ca din propria experienta stiu ca nu e usor...spitalul la care am fost este Fundeni, n-am avut sansa ta sa ma tratez la Viena, dar multumesc lui Dumnezeu ca a fost cu succes! Au trecut 8 ani si totul este ok!!
Voi contribui si eu cu ce pot si voi da sfoara in tara ca toti cunoscutii mei sa faca acelasi lucru.
Fii tare...fii optimista si pozitiva si sunt sigura ca vei reusi! DOAMNE AJUTA !!
Daca vrei sa vorbim, da un semn si putem lua legatura cumva :)
Eugenia

Silvia spunea...

O sa fii bine !!!!!!!

Unknown spunea...

Multa sanatate si puterea de a trece peste aceasta incercare!R.

Cristina Dinu spunea...

Va multumesc din suflet pentru tot ajutorul oferit si pentru gandurile bune pe care mi le transmiteti in fiecare moment! Conteaza enorm pentru mine! Ma ajutati sa merg mai departe, iar asta este tot ce poate fi mai important acum!

Cu recunostinta,
Cristina Dinu

Anonim spunea...

sa fii tare, sa te faci bine, ne rugam pentru tine

Teodora spunea...

Cristina m-am uitat atenta la pozele tale si vreau sa cred ca in privirea ta nu se ascunde tristetea, ci speranta. Daca sufletul tau e la fel de frumos ca si chipul (si cred ca asa e), sa incerci sa crezi in Dumnezeu si in tine. Faptul ca multi iti sunt deja alaturi e un inceput!

giulia spunea...

O sa ma rog pt tine,si o sa-i rog si pe prietenii mei sa dea o manutza de ajutor...esti frumoasa,tanara,un exemplu pt noi toti.Te pup,si ai incredere ...o sa fie bine! GIULIA_Tg-Jiu

Anonim spunea...

..incredibil Cristina..citind ziarul libertatea on-line...am recunoscut poza,am intrat,am citit...mi-as fi dorit ca poza ta s nu o my vdm..in sensul k te-ai facut bine si nu mai e nevoie d propaganda k s zic asa...zilele trecute vb q mai multe pers despre tn.."ce-o mai face".."cum o fi fost operatia"..Gaestiul e un oras mic..dar lumea zic eu k s mobilizeaza ji te ajuta!cel putin..oamenii d bn..trebuie s fii tare...sansa la viatza are toata lumea..dar parca nimeni nu o merita mai mult ca tn...sper din suflet s t faci bn s-ti traiesti viatza la adev ei valoare..care dupa toate astea sigur au o alta nuanta pt tn!!!sa-ti dea D-zeu sanatate si putere!!!

mihai spunea...

sarutmana.
numele meu este mihai si am un blog, nestepoze.blogspot.com , este un blog despre fotografie, dar prin intermediul acestui blog incerc sa si ajut. pot pe acest blog cat si pe altul sa expun problema dvs. cel mai important este sa-mi acordati acest drept si sa nu va deranjeze gestul meu. va urez sanatate multa!

Unknown spunea...

Sunt fara cuvinte. Cristina iti tin pumnii, donatia facuta este din suflet, sa dea Dumnezeu sa invingi cat mai repede aceasta boala. Voi trimite tuturor cunoscutilor mail cu o rugaminte imperativa , de a ajuta fiecare cum poate.

Sunt alaturi de tine.

George ANGHELESCU

Atelier Acuaj spunea...

Cristina,
iti scriu pentru a te incuraja! Sunt multe, multe persoane care iti sunt probabil aproape insa m-am gandit ca trebuie sa stii si de la mine cat de mult inspiri prin felul in care tu spui "vreau sa traiesc"!

O sa fie totul bine! Dumnezeu are sa aiba grija de tine!
Iti doresc multe, multe zile frumoase, multe aniversari... Iti doresc o viata intreaga in fata! Sa nu renunti! Sa speri mereu-asa cum faci!

Alex Mazilu spunea...

O sa fie bine ! O sa vezi !!
http://www.alexmazilu.ro/ajutor

Mihai spunea...

Ai reusit prima oara, cu SIGURANTA o sa reusesti si a doua oara. Multa, multa bafta !!

Anonim spunea...

Dumnezeu sa te ajute!
O sa vezi ca o sa fie bine!
Multa sanatate!

Sandu spunea...

Ma alatur celor ce te-au vizitat, iar tie cu tot sufletul. Nu doar cand scriem suntem cu tine, sa stii, ci mereu, pana zambetul tau din ziua reusitei ne va bucura privirea.
Multa putere Cristina si toata sanatatea cat mai curand.
Te imbratisez.

Anonim spunea...

.... daca tu nu te vezi ca fiind la sfarsit de drum, apai sigur ca asa va fi!
.... vrem sa te vedem cum o sa pledezi in roba ta de avocat in sala de tribuna!!!
disperarea e un pacat!!! iti doresc sanatate si multa incredere!

Anonim spunea...

Dumnezeu sa te ajute!Roaga-te mult,asa cum si pe mine ma invatat prietena mea atunci cand am avut nevoie,ne vom ruga si noi pentru tine.Eu voi incerca sa te ajut cu ceea ce voi putea,e greu,dar va trece totul cu bine.Vorbesc din experienta proprie,mi-am pus viata in pericol refuzand sa fac un simplu tratament pentru o raceala care a dus la complicatii grave.Acum mi-am revenit si sunt bine.Dumnezeu mi-a aratat ca nu sunt singura si cand ma astept mai putin atunci ma ajuta.Fi tare,daca nu atat de mult pentru tine cat pentru cei din jurul tau care tin la tine si te vor alaturi mult timp de acum incolo.Multa sanatate!!!

ioana spunea...

Sa te ajute Dumnezeu sa reusesti si sa te intorci sanatoasa acasa!
Ne rugam pentru tine, vei reusi!
Asteptam vestile bune!

cu drag, ioana

Ioana, mami si tati spunea...

Am vazut minuni mai incredibile intamplandu-se si am incredere in puterea ta. Astept vesti bune!!! Sanatate

Tibi spunea...

Multa putere! Doar cei puternici reusesc! Am trecut si eu printr-o incercare grea, cu 3 operatii dificile la colon in doar 3 luni, dar Dumnezeu a fost langa mine si acum totul e OK. Trebuie sa se poata! Am pus si eu un pic umarul, am convins si pe altii, sper ca si ei la randul lor sa convinga chiar si doar o persoana ca un vis merita sprijinit pentru a deveni realitate. Multa bafta si incredere!

Tasha spunea...

Multa putere draga mea,trebuie sa invingi!esti minunata!

Anonim spunea...

Iti doresc sa te insanatosesti si sa poti revedea Parisul, asa vesela si frumoasa cum esti in pozele de pe blog.

Bafta.
Adriana-Tm

Anonim spunea...

Draga mea, sper sa reusesti sa strangi acesti bani cat mai repede. Eu am dat linkul de la blogul la toata lista mea de prieteni de pe mess si de pe hi5 cu mentiunea sa doneze macar 2 euro prin sms( putin cate putin sa strangi suma imperios necesara pentru tine). Sper din suflet sa poti aduna banii, de care ai nevoie.

Anonim spunea...

Cristina, suma stransa creste de la o zi la alta, ma bucur tare mult! Mai daruim fiecare atat cat putem(dar cu tot dragul) si azi , si maine si cu siguranta suma se va strange.Fiecare ne dorim sa reusesti si asa va fi cu siguranta. Esti o curajoasa si o luptatoare, care va invinge boala! Numai ganduri bune pleaca spre tine. Te imbratisez cu drag,
Roxana

Anonim spunea...

Suntem alaturi de tine, ne rugam pentru a reusi sa treci cu bine peste aceasta incercare. Ramai la fel de curajoasa! Dumnezeu este cu tine. Nu uita nicio secunda acest lucru! Asteptam vesti bune.

ana spunea...

Povestea ta m-a impresionat foarte mult. am citit chiar acum cateva saptamani, mai multe despre boala de care suferi. stiu ca este destul de rara, mai ales la femei. sunt convinsa ca tu o sa reusesti si o sa ai o viata lunga si frumoasa pentru ca meriti.

dana spunea...

In clipa in care am citit povestea ta am simtit o singura dorinta : aceea de a fi langa tine, sa te strang la piept.Am simtit nevoia de a te asigura ca niciodata nu esti singura ...Ai un Prieten adevarat, care va veghea intotdeauna langa patul tau, te va alina cand vei simti durere si va surade cand tu vei fi fericita...Iisus Chrisos nu e o poveste, e o realitate, care ne-a fost data sa o atingem atunci cand nu intelegem ce se intampla cu viata noastra...Stiu ca esti iubita si meriti sa fii fericita. Stiu ca sunt multe inimi care bat alaturi de a ta. Astept vest de la tine...
Domnul sa te binecuvanteze!

Anonim spunea...

DUMNEZEU SA TE BINECUVANTEZE! Sa iesi invingatoare din lupta asta.Pentru ca poti.Noi te iubim.

Poate te ajuta si ce am gasit pe
un site: Limfa - cauza mentala a problemei = O avertizare ca mintea are nevoie sa fie centrata in partile esentiale ale vietii; -noul model de gandire = Eu sunt acum total centrat in iubirea si bucuria de a trai viata. Curg cu iubire si bucurie. Pacea mintii este a mea.

Unknown spunea...

Daca s-ar imparti suferinta ta tuturor celor care sunt cu gandul la tine , ar fi mai usor pentru tine ...din pacate ai preluat tu totul ... si din fericire e PRIMAVARA si primavara inseamna RENASTERE . Soarele e sus si iti zambeste in fiecare dimineata ...numai primavara se intampla asta, asa ca nimic nu e intamplator ; si inca ceva , in spatele soarelui e cineva care se uita la tine , te asigur .... astept sa-ti scriu si in aprilie si in mai si iunie ........codruta

marius_g spunea...

Am donat si eu cate ceva.
Si eu sunt convins ca o sa reusesti si ca Dumnezeu te va ajuta sa ai o viata frumoasa.

Anonim spunea...

iti scriu cu sufletul de mama a unei fete cam de virtsa ta, dar care are norocul sa fie sanatoasa. Tot timpul m-am gindit la tine si mama ta si v-am admirat taria, curajul si increderea. Ma bucur enorm ca totusi sint atitia oameni buni pe lumea asta, dispusi sa ajute neconditionat. Nimic in viata nu e intimplator, nici pentru tine si nici pentru noi cei din jurul tau, apropiati sau indepartati. Pentru toti e o lectie a vietii si te rog nu uita niciodata sa vezi si sa crezi in ce e bun in oameni. Vei iesi cistigata din batalia asta, asa ca te rog nu te lasa, lupta caci ai pentru ce si sa fii sigura ca multi oameni de peste tot se roaga pentru tine!

Sandu spunea...

Inca un pic si gata, vei reusi.
Multa sanatate Cristinica.
Te imbratisam

Calin_NZ spunea...

Hi Cristina, am realizat ca numerele de telefon nu sunt valabile decat din tara...Am tot incercat sa sun eu fiind in Noua Zeelanda, dar fara succes; tot ce am putut face in acest caz a fost sa vb cu ai mei ramasi in tara sa sune in numele meu si in plus sa-ti promovez site-ul intre toti cunoscutii mei...Sper sa treci cu bine peste acest hop din viata si mai stiu ca noi semenii tai avem puterea de a ne ajuta unii pe ceilalti atunci cand unii sau altii suntem la ananghie; sunt sigur ca pe langa banii necesar operatiei gandurile pozitive venite de la noi te pot ajuta in aceeasi masura...Nu uita ca suntem alaturi de tine, important e sa fii optimista si sa ramai CONVINSA ca totul va fi bine, pentru ca prin asta esti singura care poate schimba alchimia situatiei :)...Toate gandurile de bine din celalalt capat al lumii, Calin.

Unknown spunea...

Curaj, Cristina !

Te vei face bine, sunt convinsa ! Ai trecut prin multe, lupta in continuare !

Iti tin pumnii !

Ioana

Anonim spunea...

in primul rand dumnezeu este alaturi de tine. eu nu vreau sa spun prea multe lucruri ci doare 2 lucruri: sa sti ca eu am un prieten care a fost in aceeasi situatie ca si tine si dupa operatie nimeni nu ai mai dadeau sansa la viatza in rest el a luptat cu boala crezand ca va reusi sa treaca si in final a reusit iar akum este sanatos tun. sfatul meu este sa nu ca ai o viata si nu uiti ca dumnezeu este alaturi de tine si eu voi fi alaturi cu sufletul si ma voi ruga pentru tine. fi puternica