DESFASURAREA ACTIUNII 8.10.2009 – 12.10.2009

Am sosit la spital joi dimineata, pe data de 8.10, asa cum am stabilit. M-au luat in primire si mi-au dat sa completez formularele de “inmatriculare”.

Mai apoi, au inceput sa se prezinte, au venit si mi-au pus foarte multe intrebari, mi-au completat fisele. Dupa toata etapa asta, care a durat cel putin doua – trei ore, a venit un doctor cu seringa si mi-au luat sange pentru analizele de rutina. Dupa aproximativ o ora, au iesit rezultatele analizelor de sange, care au aratat ca valorile ce indica o posibila inflamatie sau infectie erau foarte ridicate. De aceea, au decis sa amane pana a doua zi inceperea distractiei in sine, pentru a putea convoca toata echipa de transplant si sa decida in ce masura valorile sunt dereglate, ca de obicei, in cazul meu, din cauza fazei acute a bolii sau daca, intr-adevar, exista o infectie in sange, caz in care ar fi trebuit sa fiu tratata mai intai impotriva infectiei si abia apoi sa inceapa procedurile prin care sistemul imunitar sa fie « redus la tacere ».

A doua zi, m-am trezit la ora 11, iar la ora 12 mi-au pus in mana un formular de consimtamant pentru implantarea cateterului in gat. Uimita, i-am intrebat daca au luat o decizie, mi-au raspuns « da, chiar acum ». A plecat doctorul cu formularul semnat, dupa ce mi-a explicat ca exista si posibile complicatii pentru aceasta procedura, iar in 2 minute a venit o asistenta care mi-a spus “ok, in 10 minute vor veni sa va duca jos la operatie, cu patul”. Asa ca m-am asezat comod in pat si am inceput sa citesc cateva randuri, asta ca sa nu mai vizualizez la 15 secunde cum imi intra calaul pe usa. A sosit, m-au dus jos la medicina interna – terapie intensiva, unde mi-au si implantat cateterul.




Implantarea cateterului – procedura in sine se face sub anestezie locala si dureaza intre 5 si 10 minute. Eu am inteles de la asistente ca daca vreau sa nu fiu treaza in timpul operatiei, sa cer pastila faimoasa “dormicum” – suna bine, nu? Zis si facut. Initial au incercat sa imi explice ca nu este nevoie, ca este o procedura simpla, dar au vazut ca nu au cu cine sa discute si mi-au pregatit pastiluta. M-au tinut cam o ora pe hidratare intensiva si mi-au dat patul in asa fel incat sa stau cu picioarele in sus si cu capul in jos, pentru a fi mai pronuntate venele si arterele. Toata lumea foarte amabila, doctorii foarte atenti si seriosi. Cand m-am trezit aveam deja cateterul montat in vena cava, am indraznit sa cer si un cateter de rezerva pe care il lasasera langa mine :), asta ca sa ma aleg si eu cu ceva. M-au dus inapoi in camera mea, unde in maximum 15 minute au venit cu chimioterapia.

M-au conectat la un sistem de monitorizare care imi afisa permanent pulsul, respiratia, tensiunea, saturatia de oxigen. Si mai veneau sa imi verifice si temperatura din 30 in 30 de minute.

Prima perfuzie de chimioterapie – domnul Carmustin se numeste. Mai servisem asa ceva la alte ture de chimioterapie, dar in doze mult mai mici. Asa ca, nu ne-am placut foarte tare. In primele 5 minute am inceput sa ametesc si sa nu mai stiu de mine, mi-a scazut foarte tare tensiunea si am ajuns la respectabilul puls de 145 (un adult sanatos are pulsul intre 60 si 80). Asadar m-am simtit destul de coplesita, ca sa zic asa, mama a chemat asistentele care mi-au oprit chimioterapia. M-au stabilizat, pe parcursul a cateva ore, mi-au terminat chimioterapia, iar apoi am inceput sa imi revin. Am dormit ca un prunc dupa acea zi.

Zilele 2, 3 si 4 de chimioterapie (adica sambata duminica si astazi) au fost prietenele mele cele mai bune. Am reusit sa ma simt atat de bine incat sa cobor la cafeneaua spitalului, sa ies din aripa de transplant. Sunt vesela, am energie, mananc aproape ca un om normal (flamand :) ). Medicii sunt extrem de incantati sa ma vada asa si au zis ca, desi ne asteptam ca in cateva zile sa fie din ce in ce mai rau, este extrem de important sa am cat mai multe zile bune. Asa ca ma conformez!

V-am plictisit suficient. Mai pe scurt, sunt bine, mai am doua zile de chimioterapie in doze mari, iar in plan apare transplantul ca fiind programat vineri, cu o zi de pauza intre chimioterapie si transplant. Analizele de sange inca arata foarte bine, sunt valori in limite, iar valorile ce indicau o potentiala infectie au scazut considerabil.

Asa ca m-am tinut de cuvant si am revenit cu vesti bune. Asa intentionez sa fac si de acum incolo !

Cu bine !

Cristina Dinu

Noutati

Revin, destul de tarziu, cu informatii.

Asa cum va spuneam, in data de 15.09 trebuia sa aflu data exacta a internarii.

Ei bine, se pare ca nu se poate mentiona o data exacta, mi-au spus ca trebuie deja sa stau cu telefonul in mana, pentru ca ma pot suna in orice moment. Pacientul al carui loc il voi lua a inceput sa isi revina, asa ca nu mai are mult de stat in spital. Medicii au spus ca, de regula, telefonul buclucas suna cu o zi inainte, si numai in situatii cu totul exceptionale, cu doua zile inainte.

Partea foarte buna este ca medicul – sef al echipei de transplant -, centralizand toate rezultatele analizelor pre-transplant, a fost incantat de rezultate, spunand ca sunt intr-o forma generala foarte buna pentru a incepe procedurile si ca nu crede ca voi avea probleme majore. Sigur ca sunt unele efecte inevitabile, deloc placute. Dar, comparativ cu posibilele riscuri, a caror incidenta este mai ridicata atunci cand starea generala a pacientului este una proasta, de regula din cauza tratamentelor urmate pana la momentul transplantului, situatia mea este chiar una foarte buna.

Am vizitat, asa cum era planificat, sectia de transplant.
Singurul regret pe care il am este acela de a nu fi fost suficient de inspirata incat sa fac poze. Dar voi face cand ma interneaza. (Poza atasata postarii este preluata de pe site-ul oficial al spitalului)

Totul este atat de bine pus la punct incat mi-a dat o stare de liniste la care nu ma asteptam, cu tot optimismul si cu toata increderea de care dispun. Ba mai mult, m-a amuzat sa o aud pe mama, dupa turul organizat, multumind obsesiv medicului care ne-a ”prezentat” sectia. Si a iesit de acolo in mod evident mult mai linistita.

Vederea este intr-adevar superba. Dotarile sunt unele exceptionale. Din fericire, voi avea internet. Asa ca sper sa fiu si in stare sa postez din cand in cand pe blog despre cum decurg lucrurile. Daca nu, cu siguranta o va face sora mea.

Cam atat pentru moment.

Scriu imediat ce primesc TELEFONUL.

Va multumesc!

Cu aceeasi recunostinta,

Cristina Dinu

Planul si spitalul...

Ultimele informatii despre transplant mi-au fost date de medicul, profesor universitar, specializat in transplant medular, care este insarcinat cu luarea in primire a pacientilor, a cazurilor. Un fel de PR al sectiei de transplant medular, PR care sta mai bine cu abilitatile in materie de medicina decat cu cele in materie de comunicare.
Chiar si asa, mi-a spus sa merg marti, 15 septembrie, la spital, pentru o ultima intalnire la care sa semnez formularele de acord pentru procedura, sa imi fie facute ultimele analize de sange inainte de internare, sa imi fie facut un tur al sectiei de transplant (ar trebui sa fie interesant, mai ales ca o doamna care a facut transplant in martie, cu care m-am intalnit sa imi dea cateva informatii ”din culise” mi-a spus ca sectia de transplant este la etajul 21 al unuia dintre cele doua turnuri colos ale spitalului, etaj de la care se vede toata Viena).

De asemenea, am fost sfatuita sa fac o lista cu lucrurile pe care doresc sa le iau cu mine pe durata internarii, pentru a o arata personalului medical sa imi spuna in ce masura este sau nu indicat si/sau permis accesul cu acestea. Mi s-a spus ca sunt curatate obiectele luate in spital, iar unele nu sunt primite, deoarece procedura de curatare este susceptibila sa produca daune obiectelor.

Mi s-a explicat si cum este sectia de transplant, cu multa incantare si mandrie, ceea ce mi-a adus un plus de incredere. Doctorul radia in timp ce imi spunea ca este cea mai moderna sectie, ca este renovata si modernizata la sfarsitul anului 2008 si ca, desi in tot spitalul personalul medical este extrem de atent si bine pregatit, acolo este un nivel chiar mai inalt. Mi s-a spus ca principiul dupa care au fost facute camerele de transplant este acela al unor instalatii care introduc in camere, prin tavan, aer filtrat, se creaza o presiune usor mai mare decat in restul incaperilor, ceea ce face ca, la deschiderea usilor, aerul sa nu intre niciodata in camera, ci este fortat sa iasa din camera. Acest lucru scade considerabil riscul patrunderii unor factori care sa determine infectii in perioada in care sistemul imunitar al pacientului transplantat este ca si inexistent.

Tot marti, 15 septembrie, urmeaza sa mi se comunice ziua exacta, din perioada 15-21 septembrie, in care sa ma prezint pentru internare.

Asa ca, pana marti, plimbat, citit, profitat la maximum de timp, inspirat adanc si expirat in momentele de semi-panica, pe scurt, incarcat baterii cat se poate, pentru ca energia va fi indispensabila in perioada urmatoare.

Mai multe despre spital gasiti aici http://www.akhwien.at/