luni, 12 octombrie 2009

DESFASURAREA ACTIUNII 8.10.2009 – 12.10.2009


Am sosit la spital joi dimineata, pe data de 8.10, asa cum am stabilit. M-au luat in primire si mi-au dat sa completez formularele de “inmatriculare”.

Mai apoi, au inceput sa se prezinte, au venit si mi-au pus foarte multe intrebari, mi-au completat fisele. Dupa toata etapa asta, care a durat cel putin doua – trei ore, a venit un doctor cu seringa si mi-au luat sange pentru analizele de rutina. Dupa aproximativ o ora, au iesit rezultatele analizelor de sange, care au aratat ca valorile ce indica o posibila inflamatie sau infectie erau foarte ridicate. De aceea, au decis sa amane pana a doua zi inceperea distractiei in sine, pentru a putea convoca toata echipa de transplant si sa decida in ce masura valorile sunt dereglate, ca de obicei, in cazul meu, din cauza fazei acute a bolii sau daca, intr-adevar, exista o infectie in sange, caz in care ar fi trebuit sa fiu tratata mai intai impotriva infectiei si abia apoi sa inceapa procedurile prin care sistemul imunitar sa fie « redus la tacere ».

A doua zi, m-am trezit la ora 11, iar la ora 12 mi-au pus in mana un formular de consimtamant pentru implantarea cateterului in gat. Uimita, i-am intrebat daca au luat o decizie, mi-au raspuns « da, chiar acum ». A plecat doctorul cu formularul semnat, dupa ce mi-a explicat ca exista si posibile complicatii pentru aceasta procedura, iar in 2 minute a venit o asistenta care mi-a spus “ok, in 10 minute vor veni sa va duca jos la operatie, cu patul”. Asa ca m-am asezat comod in pat si am inceput sa citesc cateva randuri, asta ca sa nu mai vizualizez la 15 secunde cum imi intra calaul pe usa. A sosit, m-au dus jos la medicina interna – terapie intensiva, unde mi-au si implantat cateterul.




Implantarea cateterului – procedura in sine se face sub anestezie locala si dureaza intre 5 si 10 minute. Eu am inteles de la asistente ca daca vreau sa nu fiu treaza in timpul operatiei, sa cer pastila faimoasa “dormicum” – suna bine, nu? Zis si facut. Initial au incercat sa imi explice ca nu este nevoie, ca este o procedura simpla, dar au vazut ca nu au cu cine sa discute si mi-au pregatit pastiluta. M-au tinut cam o ora pe hidratare intensiva si mi-au dat patul in asa fel incat sa stau cu picioarele in sus si cu capul in jos, pentru a fi mai pronuntate venele si arterele. Toata lumea foarte amabila, doctorii foarte atenti si seriosi. Cand m-am trezit aveam deja cateterul montat in vena cava, am indraznit sa cer si un cateter de rezerva pe care il lasasera langa mine :), asta ca sa ma aleg si eu cu ceva. M-au dus inapoi in camera mea, unde in maximum 15 minute au venit cu chimioterapia.

M-au conectat la un sistem de monitorizare care imi afisa permanent pulsul, respiratia, tensiunea, saturatia de oxigen. Si mai veneau sa imi verifice si temperatura din 30 in 30 de minute.



Prima perfuzie de chimioterapie – domnul Carmustin se numeste. Mai servisem asa ceva la alte ture de chimioterapie, dar in doze mult mai mici. Asa ca, nu ne-am placut foarte tare. In primele 5 minute am inceput sa ametesc si sa nu mai stiu de mine, mi-a scazut foarte tare tensiunea si am ajuns la respectabilul puls de 145 (un adult sanatos are pulsul intre 60 si 80). Asadar m-am simtit destul de coplesita, ca sa zic asa, mama a chemat asistentele care mi-au oprit chimioterapia. M-au stabilizat, pe parcursul a cateva ore, mi-au terminat chimioterapia, iar apoi am inceput sa imi revin. Am dormit ca un prunc dupa acea zi.

Zilele 2, 3 si 4 de chimioterapie (adica sambata duminica si astazi) au fost prietenele mele cele mai bune. Am reusit sa ma simt atat de bine incat sa cobor la cafeneaua spitalului, sa ies din aripa de transplant. Sunt vesela, am energie, mananc aproape ca un om normal (flamand :) ). Medicii sunt extrem de incantati sa ma vada asa si au zis ca, desi ne asteptam ca in cateva zile sa fie din ce in ce mai rau, este extrem de important sa am cat mai multe zile bune. Asa ca ma conformez!



V-am plictisit suficient. Mai pe scurt, sunt bine, mai am doua zile de chimioterapie in doze mari, iar in plan apare transplantul ca fiind programat vineri, cu o zi de pauza intre chimioterapie si transplant. Analizele de sange inca arata foarte bine, sunt valori in limite, iar valorile ce indicau o potentiala infectie au scazut considerabil.

Asa ca m-am tinut de cuvant si am revenit cu vesti bune. Asa intentionez sa fac si de acum incolo !

Cu bine !

Cristina Dinu

32 de comentarii:

Adrian spunea...

Ma bucur ca ai reusit, in sfarsit, sa te internezi...multa putere si sanatate! Asteptam numai vesti bune de la tine! Adrian

Anonim spunea...

Bravo, curajoasa noastra luptatoare! Ne gandim la tine si iti dorim multa putere pentru zilele ce urmeaza. TU vei fi invingatoare.
Hai Cris-ti-na!!

Maria

Anonim spunea...

Constat cu mare bucurie ca esti in continuare foarte puternica si ai o atitudine excelenta pentru ceea ce va urma. Suntem alaturi de tine cu sufletul, cu gandul si iti transmitem toata energia noastra sa-ti fie sprijin. Doamne-ajuta!
Roxana

Cristina-Maria spunea...

multa putere !
te asteptam din nou cu vesti!

alina spunea...

Bravo, Cristina! Sa auzim numai de bine! Maine e Sf. Parascheva si m-am rugat pentru tine in acatistul pe care l-am trimis la Iasi. Sa ne auda Dumnezeu rugaciunile!
Te imbratisez cu drag,
Alina

Marius R. spunea...

Ne bucuram ca esti bine si ai putere sa lupti.
Continua sa lupti pentru ca meriti sa te faci bine. E dreptul pe care ti l-ai castigat cu curajul de care dai dovada.
Succes in continuare.
Asteptam cu nerabdare vesti de la tine.

Unknown spunea...

Draga Cristina, ma bucur ca ai ajuns in etapa asta a tratamentului. Iti doresc putere sa treci peste zilele mai putin placute si gandeste-te ca dupa rau vine intotdeauna bine. Si, stai linistita! Pana sa vina calaul la tine, mai ai o viata de trait.

Carina

Alexandra spunea...

"And though it's darker than december
What's ahead is a different colour"

Mult succes!!! Monstrul n-are nici o sansa in fata curajului tau :) Te admir!

Danut spunea...

Insanatosire grabnica...ai foarte multe de facut!!!Casa,familie,cariera...

Anonim spunea...

BRAVO CRISTINA, STIU CA VEI REUSI,ASTEPTAM CU TOTII VESTI DE LA TINE, TINE-NE LA CURENT. SANATATE SI BAFTA MULTA.
PRIETENA TA CEVA MAI IN VIRSTA.V.P.

Alecsandru spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Alecsandru spunea...

deci ceva am inteles eu gresit ... :| sterge commentul meu de dinainte :"> scuzeeee eroare mare la mine . :P

MULTA SANATATE !!!

clumsy me :( :|

Alecsandru spunea...

Multumesccc. Cum te simti? Ce mai faci ? Esti bine ? zambesti da ? Esti vesela DA? Sper ca se poarta bine in continuare cu tine toata lumea da?

Cristina Dinu spunea...

Sunt bine, Alecsandru! In continuare. Este obositor, dar merge deocamdata.
Cei de aici se poarta in continuare foarte bine, sunt foarte relaxata din punctul asta de vedere. Nici nu are sens sa detaliez comportamentul personalului medical si auxiliar, dar mie imi pare ca este asa cum ar trebui sa fie.

Revin!
Multumesc pentru ganduri si urari!

Cristina Dinu

Anonim spunea...

Sa-ti dea Dumnezeu putere sa treci prin aceasta incercare! Cat poti fi de curoajoasa!
Te pomenim mereu la rugaciuni.
Doamne-ajuta!

Alecsandru spunea...

ufff.. azi e ziua cea mare mult noroc.

Anonim spunea...

Multa sanatate. Esti o invingatoare.

Anonim spunea...

Iti tin pumnii Cristina! Ma bucur ca te-ai internat si ca mai este putin si scapi de calvarul asta!

Anonim spunea...

PS: MULTA SANATATE!!!!!

Anonim spunea...

Cristina, n-ai idee ce ma bucur ca esti bine. Sa te ajute Dumnezeu sa ne dai numai vesti bune de acum inainte.
Cu bine,

Dragos din Norvegia

ursaqe spunea...

Tu esti sefa, nu boala! Iti doresc multa putere! Astept vestea cea mare!

Anonim spunea...

donatii Paypal? unde?

Alecsandru spunea...

Pentru Paypal aici:
http://cristinalilianadinu.blogspot.com/2009/08/pay-pal.html

Sanatate multa Cristina.

Anonim spunea...

Ne gandim la voi si astept ziua cand pe blog o sa scrie..gata am resuit, am terminat sunt bine...
Sa fi in continuare un pacient "cuminete " sa raspunzi cat mai bine la tratamente sa invingi boala asta neasteptata.
Va pup,
Ligia

Anonim spunea...

Ce faci? Cum merge? Bafta in continuare!

hagetaka spunea...

Salut Cristina,

Iar am intarziat sa comentez:P... Imi pare bine ca ai reactionat asa bine dupa prima zi.
Acum am realizat ca scriu exact la o saptamana dupa ce s-a realizat transplantul si banuiesc ca in curand vei mai posta un mesaj aici, in care ne vei povesti cum a decurs transplantul si cum te simti acum.

Multa sanatate, mult curaj si multa rabdare iti doresc in continuare!

Radu

Oana Ruse spunea...

Sa-ti ajute bunul Dumnezeu sa treci peste toate cu bine! Eu o mai intreb pe Narci ce faci. Imi inchipui ca nu ti-e usor, dar mai lupta putin! Cand vad ca ai bloguri pe care le-ai vizualizat de curand, ma gandesc ca totusi esti cat de cat bine! Si tre sa fii foarte bine! Ai ajuns foarte departe. Ce-a fost mai greu a trecut! "Distractia" asta n-o sa dureze la nesfarsit. Si apoi reincepe VIATA!

Te imbratisez si as vrea sa-ti transmit putina putere si incredere! Doamne ajuta!

Tudor Georgescu spunea...

Draga Cristina,abia acum am dat de blogul tau, cu toate ca aflasem despre povestea ta de la o prietena comuna.
Numele meu e Tudor si sunt avocat, ca si tine. Cu mai bine de un an in urma am fost si eu trasnit de vestea ca am leucemie acuta mieloida. Nu vreau sa incarc sectiunea comentarii cu povestea mea, care este similara cu a ta. Salvarea mea a venit din ”cizma”, mai exat din Italia, Brescia unde am zabovit 10 luni pentru tratament si transplant autolog.
Acum, ma simt foarte bine, parca nu as fi fost bolnav niciodata si parca totul a fost un vis urat, dar cu foarte multe taine, multe ramase nedezlegate nici acum.
Sunt convins ca si in cazul tau va fi la fel, stiu ce insemana perioada in care esti in aplazie, perioada de izolare si toate sentimentele si starile prin care probabil treci deja, dar o sa-ti revi, poate mai puternica si mai curajoasa in fata vietii decat ti-ai fi putut imagina vreodata.
Iti doresc tot binele din lume si cele mai frumoase ganduri se indreapta spre tine.

Anonim spunea...

Iti doresc sa te faci bine cat mai repede. Nu stiu cat te va ajuta sau incuraja, dar uite aici cateva articole interesante despre diverse descoperiri in domeniul combaterii cancerului:

Curry spice 'kills cancer cells' : http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/8328377.stm

Scientists Discover Gene that 'Cancer-Proofs' Rodent's Cells : University of Rochester News: http://www.rochester.edu/news/show.php?id=3479

Targeting Cancer Cells with Nanoparticles: http://hplusmagazine.com/articles/nano/targeting-cancer-cells-nanoparticles

Diabetes Medication May Get New Life as Cancer Treatment: http://online.wsj.com/article/SB10001424052970203278404574413273870984920.html

Australian scientists kill cancer cells with "trojan horse": http://www.reuters.com/article/newsOne/idUSTRE55R1Q320090628?sp=true

Floarea care luptă cu cancerul la prostată: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/855392/Floarea-care-lupta-cu-cancerul-la-prostata/

Skin cancer drugs shrinks tumours in two weeks: http://www.telegraph.co.uk/health/healthnews/6222840/Skin-cancer-drugs-shrinks-tumours-in-two-weeks.html

Microscopic nanobees 'sting cancer tumours to death': http://www.telegraph.co.uk/science/science-news/6005311/Microscopic-nanobees-sting-cancer-tumours-to-death.html

Lactic Acid Found To Fuel Tumors: http://www.sciencedaily.com/releases/2008/11/081120171325.htm

Scientists develop virus that wipes out cancer cells: http://www.telegraph.co.uk/health/healthnews/5365410/Scientists-develop-virus-that-wipes-out-cancer-cells.html

A New Way To Fight Cancer?: http://www.newsweek.com/id/70212

'Living Proof' depicts a real cancer breakthrough (AP): http://www.allmedianews.com/Television/id_107355/

Immunotherapy: could it be the cure for cancer?: http://www.telegraph.co.uk/science/science-news/3349365/Immunotherapy-could-it-be-the-cure-for-cancer.html

Study shows how broccoli fights cancer: http://www.reuters.com/article/lifestyleMolt/idUSL0165700420080702

Accidental fungus leads to promising cancer drug: http://www.reuters.com/article/scienceNews/idUSN2936154720080630

White Blood Cells From Cancer-resistant Mice Cure Cancers In Ordinary Mice: http://www.sciencedaily.com/releases/2006/05/060509094714.htm#

Cancer Cured? Granulocytes Treatment Worked 100 Percent In Mice Work But Will It Work In Humans?: http://www.scientificblogging.com/news_releases/cancer_cured_granulocytes_treatment_worked_100_percent_in_mice_work_but_will_it_work_in_humans

Experimental Drug Makes the Immune System Revolt Against Cancer: http://www.wired.com/wiredscience/2008/06/experimental-dr/

Tumour growth block hopes raised: http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/7292652.stm

A Viral Attack against Brain Tumors: http://www.technologyreview.com/biomedicine/20363/

Breakthrough Approach Matches Tumor Profiles to Best Possible Anticancer Treatments: http://www.virginia.edu/uvatoday/newsRelease.php?id=2404

Skin cells 'fight child cancer' : http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/6268840.stm

Vitamin D casts cancer prevention in new light: http://www.theglobeandmail.com/life/article756975.ece

Brain Tumor Vaccine Trial Shows Promising Results: http://www.sciencedaily.com/releases/2007/04/070416101218.htm

Treatment may fuel cancer's spread, study finds: http://www.reuters.com/article/healthNews/idUSN0523151220070405

Particle physics on cancer ward: http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/6403737.stm

Lab disaster may lead to new cancer drug: http://www.msnbc.msn.com/id/16975360/

Gene switch makes tumours shrink: http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/6291855.stm

Drug 'strangles cancer's spread': http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/6255823.stm

Hope over tumour fighting therapy: http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/6241845.stm

How spicy foods can kill cancers: http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/6244715.stm

HK scientists identify cancer-blocking protein: http://www.reuters.com/article/newsOne/idUSHKG22674020061026

Two drugs best for deadly cancer: http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/4397436.stm

Oana Ruse spunea...

Poti sa adaugi ca banner inca niste cazuri? A postat Isabelle si cazul lui Calin!

Si vreau sa te cert ca nu dormeai acu o ora. Ai nevoie si de odihna!

Te imbratisez! Foarte frumos a scris Tudor Georgescu...

Doamne ajuta! S-auzim de bine!

Anonim spunea...

"la voi ma voi intoarce, sigur, intr-o zi"
...pentru tine Cristina!
http://www.trilulilu.ro/andreea_popa/e78c9306a95ea8

dana

Anonim spunea...

Ce faci? Ce vesti bune ne aduci?